AcasăȘTIRI EXTERNECea mai mare navă de război a Marii Britanii s-a stricat la...

Cea mai mare navă de război a Marii Britanii s-a stricat la o zi după ce a plecat în misiune!

Cea mai mare navă de război a Marii Britanii s-a stricat la o zi după ce a plecat în misiune / Foto: printscreen

Cea mai mare navă de război din Marea Britanie, portavionul HMS Prince of Wales, a suferit avarii la o zi după ce a părăsit portul Portsmouth în drum către SUA.

Portavionul HMS Prince of Wales al Marinei Regale, în valoare de 3 miliarde de lire sterline, s-a defectat la doar o zi după ce a plecat din Portsmouth pentru a începe o misiune de patru luni în SUA.

O navă cu istoric de probleme

Nava de război de 65.000 de tone a rămas în zona de exerciții de pe coasta de sud, în apropiere de Insula Wight, în timp ce Royal Navy efectuează „investigații privind o problemă mecanică emergentă”, a declarat duminică un purtător de cuvânt. Acesta a refuzat să facă alte comentarii.

Scafandrii au inspectat portavionul după ce au fost raportate avarii la un arbore de elice tribord, potrivit site-ului de știri Navy Lookout.

Nava – cea mai mare navă de război a Marii Britanii și portavionul emblematic al NATO – a avut un istoric de probleme, rămânând blocată în Portsmouth la sfârșitul anului 2020 după ce o inundație în sala motoarelor a deteriorat instalația electrică, scrie The Guardian.

În primii doi ani de serviciu, portavionul ar fi petrecut mai puțin de 90 de zile pe mare, după ce a avut scurgeri de două ori în cinci luni.

Acesta urma să traverseze Atlanticul cu echipajul său de 1.600 de persoane, oprindu-se la Halifax, în Canada, precum și la New York și în Caraibe. Echipajul este programat să se antreneze alături de armata americană și Marina Regală Canadiană într-un program cu avioane F-35B și sisteme fără echipaj.

HMS Prince of Wales face parte din grupul de atac al portavioanelor britanice, alături de nava sa soră, HMS Queen Elizabeth, care va fi desfășurată în Marea Baltică și în Marea Mediterană în această toamnă.

author avatar
Tudor Borcea