Câștigătorii alegerilor din 25 septembrie vor prelua conducerea unei economii care încă se încălzește de pe urma boom-ului din vară, dar ale cărei perspective se întunecă.
Datoria ridicată, un șoc inflaționist, o creștere slabă, o populație îmbătrânită și disparități nord-sud încăpățânate ar putea întâmpina coaliția de centru-dreapta condusă de liderul Frații Italiei, Giorgia Meloni.
Blocul, din care fac parte Liga antiimigrație a lui Matteo Salvini și Forza Italia a fostului premier Silvio Berlusconi, s-a angajat să mențină economia pe drumul cel bun și finanțele publice sănătoase.
Declarațiile privind o mai mare intervenție a statului și un istoric de sfidare față de Uniunea Europeană din partea membrilor coaliției, cum ar fi Salvini, au lăsat însă investitorii nervoși.
În ultimii 30 de ani, liderii politici s-au străduit să gestioneze împrumuturile uriașe ale Italiei. Cel mai recent, măsurile guvernamentale pentru a proteja economia de pandemie au adus datoria în raport cu PIB aproape de niveluri care au fost văzute ultima dată după Primul Război Mondial.Prim-ministrul Mario Draghi a reușit să o pună pe o traiectorie descendentă, ajutat și de o redresare economică mai bună decât se aștepta.
Orice succesor se va confrunta cu provocarea de a menține această traiectorie a datoriei, chiar în momentul în care se intensifică criza de energie cauzată de invazia Rusiei în Ucraina.Cea mai bună modalitate de a depăși datoria este creșterea economică, însă Italia a întâmpinat mari dificultăți în acest sens.
Turismul post-pandemic și sprijinul acordat de UE au ajutat economia să înregistreze recent performanțe mai bune decât cele ale altor țări mari din zona euro, însă este puțin probabil ca acest impuls să dureze.
Inflația – în prezent de 8,4% – este o mare problemă. În timp ce erodează datoria, a afectat finanțele italienilor obișnuiți, alimentând nemulțumirea pe care politicienii de centru-dreapta au exploatat-o.
Creșterile dobânzilor pentru a ține sub control prețurile de consum vor suplimenta, de asemenea, costul împrumuturilor guvernamentale.
La provocarea creșterii se adaugă și scăderea populației țării. Organizația Națiunilor Unite estimează că numărul italienilor va scădea de la aproape 60 de milioane în prezent la aproximativ 37 de milioane până în 2100.
Criza demografică reprezintă o altă presiune asupra finanțelor publice. O populație îmbătrânită înseamnă mai puțini tineri angajați care să susțină un număr tot mai mare de pensii.
În cele din urmă, „oamenii vor trebui să lucreze până mai târziu în viață și va fi nevoie de o productivitate mai mare, cu investiții în inovare și în alte domenii”, a declarat guvernatorul Băncii Italiei, Ignazio Visco.
O problemă structurală perenă este diviziunea economică a țării, care alimentează tensiunile politice și fiscale. Nordul, în special regiunea Lombardia din jurul orașului Milano, este prosper, în timp ce sudul depinde de sprijinul financiar.Fondul de redresare al UE își propune să abordeze această disparitate prin intermediul unor cheltuieli suplimentare.
Cel mai mare beneficiar este Italia, care va primi aproape 200 de miliarde de euro. Aproximativ 40% din acești bani sunt destinați stimulării economiei sudice, în special pentru proiecte de infrastructură, sănătate, educație, proiecte ecologice și digitale. Nerespectarea termenelor relevante ar putea împiedica cea mai mare șansă de reînnoire a țării.
