Cauta

Ce vor face talibanii cu o economie de 22 miliarde USD?

Ce vor face talibanii cu o economie de 22 miliarde USD? - Ziarul National

De îndată ce talibanii au preluat puterea la Kabul, s-au ridicat întrebări despre cum vor gestiona economia Afganistanului.

Ce vor face talibanii cu o economie de 22 miliarde USD? - Ziarul NationalDe-a lungul a două decenii, grupările islamiste s-au arătat capabile să genereze resurse pentru a menține o insurgență,  în mare parte din comerțul cu droguri,  afaceri miniere ilegale, donații de la susținătorii din străinătate, dar și din impozite și chirii în zonele aflate sub controlul lor. În anii buni, veniturile talibanilor s-au ridicat la peste 1 miliard de dolari.

PIB-ul Afganistanului, estimat la 22 de miliarde de dolari, a crescut de aproape trei ori de când talibanii au fost expulzați de la putere în 2001.

Și economia este de câțiva ani în condiții de sănătate precară, susținută de ajutorul extern. După socoteala Băncii Mindiale,  trei sferturi din bugetul guvernului este finanțat de donatori internaționali, conduși de SUA.

Gestionarea acestei economii a fost o durere de cap pentru tehnocrații afgani, mulți instruți occidental.Foarte puțini dintre ei vor rămâne în țară, în ciuda promisiunilor talibanilor de “amnistie” pentru oricine a lucrat cu guvernul destituit.

Reluarea investițiilor, teren minat

Cea mai urgentă provocare economică pentru noii conducători este deficitul de competențe căscat în ministerele și departamentele guvernamentale.

Talibanii se vor lupta pentru a găsi miniștri și administratori în care donatorii și investitorii străini pot avea încredere. Dar cum o vor face?

Greu de răspuns: investitorii și băncile nu au încredere în ei, administrația Biden a înghețat activele băncii centrale afgane(9,5 miliarde USD), guvernele europene au suspendat ajutorul pentru dezvoltare, iar FMI a oprit accesul la drepturile speciale de tragere ale Afganistanului.

Investitorii și guvernele vor pune condiții stricte pentru reluarea finanțării, ajutorul va fi bazat pe păstrarea de către talibani a multor libertăți introduce în absența lor  și pe prevenirea reapariției unor grupări teroriste precum Al-Qaeda.

Dar chiar și așa, asocierea cu talibanii cântărește greu în opinia publică, iar multe companii americane și europene sunt conștiente de anumite reacții interne împotriva acestui mod de afaceri.

Există puține domenii ale economiei afgane care ar putea fi preluate de talibani pe termen scurt – de exemplu companii locale care nu depind nici de investițiile străine, nici de piețele străine, potrivit analiștilor de la Bloomberg.

Dimpotrivă, cerințele de infrastructură pentru extragerea bogăției minerale a Afganistanului sunt uriașe: țara este  lipsită de rețele de transport iar administrația este practic desființată. Talibanii ar putea răvni la ajutor financiar, dar, la fel de bine, se pot alege cu sancțiuni economice: o țară devastată de război și aflată acum la cheremul lor nu are cum să atragă investiții și dezvoltare.

Ultimele stiri

  • Categoria de pensionari care ar putea primi bani în plus în 2026. Ce iau în calcul autoritățile
  • O nouă lovitură cruntă pentru Mihaela Rădulescu! Mama vedetei TV s-a stins din viață
  • Grindeanu: „Pentru mine, de azi începe o nouă etapă la Bucureşti, care va fi dificilă”. Șeful PSD, confesiune de față cu Ciolacu – VIDEO
  • Putin, în conferința sa de presă anuală: „Vrem să punem capăt conflictului prin mijloace paşnice”, dar „nu vedem Ucraina pregătită de discuţii” – VIDEO
  • Când poate fi vizitată Catedrala Națională. Patriarhia Română a anunțat programul de sărbători
  • Noi vești de la ANM! Prognoza actualizată pentru Crăciun și Revelion/Cum va fi vremea până la mijlocul lunii ianuarie 2026
  • Nicușor Dan spune că România susține proiectul de acord UE-Mercosur: „Ăsta e motivul” – VIDEO
  • Comunicat de presă COMUNA IRATOȘU
  • UE ne obligă să mai dăm câteva miliarde Ucrainei! Ce s-a întâmplat cu activele rusești
  • A murit profesorul și analistul economic Mircea Coșea
  • Exit mobile version