Ce sunt în realitate „gloanțele de cauciuc” ale poliției israeliene

Poliția israeliană folosește de fapt proiectile din oțel împotriva protestatarilor palestinieni, proiectile doar acoperite cu un strat subțire din cauciuc și capabile să provoace răni grave.

În timpul spiralei violențelor care a cuprins Ierusalimul de Est, presa internațională a menționat în mod regulat poliția israeliană care a tras cu „gloanțe de cauciuc” asupra protestatarilor palestinieni.

Corespondentul Le Monde la fața locului este unul dintre rarii jurnaliști care precizează că poliția israeliană folosește de fapt proiectile de metal acoperite cu un strat de cauciuc.

Acest înveliș exterior diminuează, evident, impactul proiectilului dar în cazul unei lovituri în cap, leziunile pot fi ireversibile sau chiar fatale. Forțele de securitate israeliene folosesc „gloanțele de cauciuc în special în Ierusalimul de Est, în timp ce gloanțele reale sunt folosite mai mult în restul teritoriilor palestiniene ocupate.

„Poligonul” Ierusalimul de Est

Mitul „gloanțelor de cauciuc” este inseparabil de mitul Ierusalimului de Est care face parte din Israel. Orașul Sfânt a fost împărțit printr-o „linie verde” de încetare a focului, între 1948 și 1967, între o parte vestică integrată în Israel și o parte estică, cu orașul vechi și locurile sale sfinte ale celor trei monoteisme, controlate de Iordania.

Din iunie 1967, Israelul a procedat la anexarea de facto a Ierusalimului de Est, în numele „unificării administrative” a unei municipalități responsabile acum pentru întregul oraș. Această anexare a fost oficializată, în iulie 1980, printr-o „lege fundamentală”, cu valoare constituțională, votată de 69 din cei 120 de deputați ai Knesset-ului. Consiliul de Securitate al ONU a calificat atunci această lege drept „nulă” , refuzând Israelului dreptul de a modifica unilateral statutul acestui teritoriu arab ocupat.

Statele Unite au rămas la acest consens internațional, până la decizia lui Donald Trump din decembrie 2017 de a recunoaște Ierusalimul drept capitala Israelului și, în mai 2018, de a muta acolo ambasada SUA. Doar Guatemala și Kossovo și-au instalat până acum ambasadele la Ierusalim, în timp ce toate celelalte state și-au păstrat ambasadele la Tel Aviv.

Mitul Ierusalimului „reunificat” este  spulberat și mai mult cu fiecare criză israeliano-palestiniană, care vede reapărând  „linia verde” între, pe de o parte, Ierusalimul de Vest și cei 365.000 de israelieni ai săi și, pe de altă parte, Ierusalimul de Est, unde 220.000 de israelieni se confruntă cu 350.000 de palestinieni.

Din punctul de vedere al dreptului internațional, acești rezidenți israelieni din Ierusalimul de Est sunt coloniști la fel ca cei 440.000 de coloniști din Cisiordania, aceste două teritorii palestiniene fiind ocupate din 1967.

Palestinienii din Ierusalimul de Est nu au, în plus, cetățenie israeliană și pot participa doar la alegerile municipale, pe care le boicotează pe scară largă pentru a nu legitima faptul împlinit al ocupației.

Mitul „gloanțelor de cauciuc” este strâns legat de mitul unui Ierusalim  „reunificat” , deoarece se spune că poliția israeliană controlează demonstrațiile de acolo cu muniție neletală, spre deosebire de armată în Cisiordania. Însă acest mit nu se menține în ​​fața realității ocupației, așa cum este trăit zilnic de palestinieni în Ierusalimul de Est.

În timp ce regulile angajamentului spun că aceste proiectile nu trebuie trase decât sub centură, pentru a neutraliza un manifestant amenințător, poliția israeliană trage în mod obișnuit la cap, fără a cruța victimele colaterale, în special copii.

În Ierusalimul de Est, impunitatea este practic garantată pentru cei care trag cu aceste bile de oțel învelite în cauciuc. Dintre cei peste 700 de palestinieni răniți în ultimele zile, cei mai grav răniți au fost cei împușcați cu astfel de gloanțe la nivelul feței și al ochilor, înclusiv pe Esplanada Moscheilor.

Întrucât forțele de ocupație interzic adesea evacuarea normală a răniților, palestinienii au dezvoltat tehnici rudimentare de prim ajutor, mergând până la a trata răni deschise la lumina telefoanelor lor mobile.