Ce se va alege de stabilitatea economică a Europei?

Banca Centrală Europeană a majorat ratele dobânzilor, pentru prima dată în ultimii 11 ani, indicând că ar putea urma noi creşteri în 2022, şi a anunţat un nou program de achiziţionare de bonduri, pentru a ţine sub control costurile de împrumut ale celor mai îndatorate state din zona euro.

Aceste decizii, în măsura în care merg, nu garantează în niciun caz o revenire ordonată la stabilitatea economică.

Prețurile din Europa au crescut cu aproape 9% în iunie, aproximativ la fel de repede ca inflația din SUA – dar cauzele diferă în moduri care fac sarcina BCE mult mai dificilă.

Prea multă cerere, lucru pe care politica monetară îl poate aborda, a jucat un rol principal în America. În zona euro, nu atât de mult: șocul de aprovizionare din cauza războiului Rusiei împotriva Ucrainei și a întreruperilor cu energie este mult mai puternic, îngustând spațiul de acțiune al băncii centrale.

Şomajul este mai mare în Europa decât în ​​SUA. Cel mai rău dintre toate, condițiile variază foarte mult între membrii zonei valutare: unii sunt bine plasați pentru a face față ratelor mai mari, iar alții, împovărați de datorii grele, nu sunt.

Este mult pentru o singură bancă centrală – și nu ajută faptul că guvernele europene sunt într-o stare de dezordine: un vid de leadership, subliniază Bloomberg.

În Franța, președintele Emmanuel Macron nu mai deține majoritatea în parlament.

Noul lider al Germaniei, Olaf Scholz, s-a străduit să explice politica sa privind Ucraina și trebuie să se confrunte acum cu noi reduceri ale livrărilor de gaze din Rusia.

Iar premierul italian, Mario Draghi, foarte respectat, a demisionat din cauza frustrării provocate de refuzul legislatorilor de a lucra împreună.

Pe de altă parte, va fi necesară o mai mare claritate cu privire la noul instrument „anti-fragmentare”. TPI va permite băncii centrale să cumpere obligațiuni ale țărilor care fac eforturi să își achite datoriile și se confruntă cu spread-uri mari ale ratei dobânzii.

Christine Lagarde a stabilit principii generale, dar nu s-a bazat pe detalii. Ea a refuzat să spună dacă datoria italiană se află pe lista ei, insistând că BCE își va păstra libertatea de apreciere în cadrul regulilor fiscale ale zonei euro. În acest moment, este posibil ca nici măcar BCE însăși să nu știe ce înseamnă asta, darămite analiștii care îi studiază declarațiile.

Vor afla în curând, pentru că noul instrument va fi probabil testat. Inițial, piețele financiare au fost impresionate de anunțurile lui Lagarde, dar starea de spirit nu a durat mult, iar euro a renunțat la câștigurile sale inițiale. O monedă puternic depreciată continuă să contribuie la inflație. Marjele de rentabilitate ale datoriei italiene și ale altor datorii nu s-au redus. Iar criza de energie se va înrăutăți.

Pe scurt, uniunea fiscală și monetară pe jumătate construită a Europei se confruntă cu o altă furtună.

Va avea dificultăți în a face față acestei provocări dacă guvernele statelor membre nu se vor implica. Mai presus de toate, acestea vor trebui să coopereze mai îndeaproape în gestionarea datoriilor și în împărțirea poverii presiunii energetice – o sarcină pentru politicienii aleși, nu pentru birocrați.

Dacă  se așteaptă să stea deoparte și să lase BCE să facă totul, vor fi luați pe făraș în scurt timp.