AcasăȘTIRI EXTERNECe riscă părinții care refuză să-și lase copiii la școală. Autoritățile amenință...

Ce riscă părinții care refuză să-și lase copiii la școală. Autoritățile amenință cu pierderea drepturilor tutelare

elevi

Părinții spanioli sunt tot mai îngrijorați cu privire la modul în care se vor desfășura orele, după ce va începe noul an școlar. Criza sanitară provocată de pandemia de coronavirus îi face pe mulți să ia în considerare posibilitatea de a nu-și duce copiii la școală, o decizie care ar putea avea consecințe grave.

În unele cazuri, decizia de a nu-și da copiii la școală ar putea să le aducă condamnări la închisoare sau chiar pierderea drepturilor tutelare, scrie abc.es.

Ascensión Martín, judecător la Curtea Superioară de Justiție din Murcia, a avertizat că părinții care nu vor să-i ducă la clase pe cei mici ar putea ajunge la închisoare sau și-ar putea pierde drepturile tutelare. Acesta a insistat ca părinții sunt obligați să-i lase pe copii la școală, pentru ca aceștia să primească educație. „La fel ca alte drepturi ale copiilor, educația este o datorie pentru părinți”, a declarat Martin, potrivit ABC.es.

A precizat apoi că, potrivit Codului Penal, nerespectarea unor asemenea îndatoriri poate fi sancționată cu amendă, închisoare de la trei la șase luni sau „pedeapsă specială de descalificare pentru exercitarea dreptului la autoritatea părintească, tutelă, încredințare sau îngrijire maternală pentru o perioadă de patru până la zece ani”.

Masca de protecție, obligatorie pentru toți elevii

În Spania, educația este obligatorie de la 6 la 16 ani, iar absenteismul este justificat doar în caz de boală a minorului, de reședință în străinătate, a amintit recent un avocat în dreptul familiei.

Guvernul central spaniol a anunțat că toți elevii cu vârste de peste 6 ani vor trebui să poarte permanent masca de protecție cât sunt în unitățile de învățământ. Folosirea măştii va fi obligatorie ca regulă generală, începând cu vârsta de 6 ani, indiferent de păstrarea distanţei”, a declarat, joi, Isabel Celaá, ministrul spaniol al Educației.

În Spania toți copiii vor reveni la școală, pe 7 septembrie. Cursurile vor începe chiar și în regiunile cele mai afectate de epidemie, iar prezența este obligatorie.

author avatar
Andreea Vlad