În ciuda semnelor modeste pentru descoperirile efective de gaz, implicarea Rusiei în piața libaneză a energiei are în vedere interese mult mai largi decât cele economice – unele dintre acestea privesc direct Israelul.
Guvernul Libanului a eliberat două licențe de explorare a gazelor naturale în apele sale teritoriale unui consorțiu format din trei companii internaționale de energie: ENI italian (40%), TOTAL francez (40%) și Novatek rus (20%). Licitația libaneză include un teritoriu în litigiu între Israel și Liban („Blocul 9”), iar prin Novatek, o companie deținută de doi miliardari ruși cu legături directe cu Putin, guvernul rus a adăugat o dimensiune militară proiectului în ultimele luni, când o navă de căutare și salvare a Marinei Ruse a început să însoțească înființarea unui nou sistem de foraj în apa libaneză, 22 km la vest de Beirut. Oficial, nava rusă permite cartografierea geofizică a apei teritoriale libaneze pentru explorarea gazelor, totuși ruta de croazieră de la sosirea în zonă nu corespunde acestui scop. Acest lucru ridică suspiciunea că Rusia folosește activități de explorare a gazelor libaneze pentru a introduce nave care transportă echipamente de monitorizare a spionajului maritim al mișcărilor maritime, inclusiv a submarinelor, aproape de Israel și de apele cipriotiene. Această preocupare este consolidată de faptul că descoperirile inițiale indică doar descoperiri modeste de gaz în zona explorată, potrivit The Jerusalem Post. Dar interesele lui Vladimir Putin sunt legate de expansiunea marinei sale în estul Mediteranei.
Doctrina anexării maritime
Una dintre provocările geostrategice ale Rusiei este faptul că flota sa nu are acces liber la Marea Mediterană. Accesul său actual se bazează pe trecerea prin drepturile Bosforului controlate de Turcia, un membru NATO, care ar putea perturba trecerea navelor ruse în timpul unui conflict. Activitățile rusești de explorare a gazelor naturale din estul Mediteranei îi oferă un motiv legitim de a trimite navele în misiuni de patrulare și cercetare în apa economică a statelor regionale, precum și de a le implementa pentru a apăra platformele de gaz. Astfel de activități ale Marinei Ruse îi conferă, de asemenea, un anumit grad de control în regiune și capacitatea de a monitoriza circulația altor nave – inclusiv cele ale marinei israeliene. Aceast strategie poate fi denumită “anexare maritimă”: în prima etapă, navele navale rusești nu fac decât să însoțească noua platformă de foraj în apele statului care a emis căutarea. Ulterior, dacă o amenințare la adresa securității platformei se dezvoltă brusc, prezența Marinei Ruse devine permanentă. Odată ce începe extragerea gazului, iar statul gazdă devine dependent de o companie rusă pentru furnizarea unei resurse economice importante, este doar un drum scurt pentru a solicita acuzarea de către navele de război rusești. În timp ce Israelul a reușit să evite un astfel de scenariu din cauza refuzului de a permite Gazprom să participe la câmpul de gaz Leviathan(situat la 130 de km de Haifa), acum pare să se materializeze în Liban.
