Cauta

Ce au discutat directorul CIA şi talibanii la întâlnirea de gradul 0, de luni

afganistan sua

Pace în secret? Ce au discutat directorul CIA şi talibanii la întâlnirea de gradul 0

Directorul CIA, William Burns, a avut luni o întâlnire confidenţială la Kabul cu cofondatorul mişcării talibane Abdul Ghani Baradar, aceasta fiind întâlnirea la cel mai înalt nivel între SUA şi regimul fundamentalist după ce acesta din urmă a preluat puterea în Afganistan săptămâna trecută.

Această mişcare făcută de Joe Biden trădează gravitatea situaţiei, după ce americanii au decis retragerea trupelor din Afganistan. Mollahul Abdul Ghani Baradar, care conduce biroul politic al talibanilor din Qatar, este noul lider al regimului care a preluat puterea la Kabul.

Ce au vorbit directorul CIA şi talibanii?

Discuțiile au implicat probabil termenul limită din 31 august pentru ca armata SUA să-și termine evacuarea cetățenilor americani și aliaților afgani.

CIA a refuzat să comenteze raportul. Întâlnirea ar fi avut loc în contextul în care va fi organizat un summit G7 prezidat de președintele american Joe Biden, unde aliații Statelor Unite vor pune presiune pe SUA să extindă termenul de evacuare mai târziu de 31 august, așa cum este stabilit în prezent.

Talibanii nu acceptă prelungirea termenului

Răspunsul talibanilor? Nici nu vor să audă de aşa ceva. În acest timp, SUA îşi intensifică eforturile pentru a evacua cât mai multe persoane din Kabul, de pe 14 august şi până luni armata americană evacuând peste 37.000 de persoane.

Țările aliate SUA, în frunte cu Marea Britanie, avertizează că nu vor putea evacua pe toți afganii care fug de regimul talibanilor talibani. Până acum, avioanele americane şi ale altor state partenere au evacuat circa 21.600 de oameni de la Kabul.

Ultimele stiri

  • Horoscop 10 iunie 2024 – Vă este ușor să faceți față obstacolelor actuale
  • Nicolae Ciucă, după rezultate exit-poll ora 22.00: „Românii au zis nu extremismului”
  • Ciolacu, primele declarații după rezultatele exit-poll. „PSD a câștigat alegerile”/Ce spune despre scorul de la Primăria Capitalei
  • Rezultate exit-poll ora 22.00. Prima reacţie a lui Nicuşor Dan după ce a câştigat un nou mandat la Primăria Bucureştiului
  • George Simion anunță scor istoric pentru AUR: „O să-i mâncăm!”
  • Rezultate exit-poll ora 22.00. Nicuşor Dan câştigă un nou mandat la Primăria Capitalei! Gabriela Firea, pe locul 2. Piedone, pe 3
  • UPDATE| Alegeri europarlamentare Franța. Macron, spulberat! Marine Le Pen a cucerit Hexagonul!
  • Alegeri locale 2024. Firea, înainte de anunțarea primelor rezultate exit-poll: De ce trebuie să vorbim ca niște învinși?
  • Diana Șoșoacă atacă pensionarii: „Au votat împotriva intereselor României”
  • Rezultate alegeri exit-poll 2024. Câţi români au votat la alegerile locale şi europarlamentare, până la ora 20.00
  • Exit mobile version