Catolicismul în China, supravegheat de Partid dar clocit de Papa Francisc

Toate religiile prezente în China trebuie să respecte cerințele partidului de guvernământ pentru a supraviețui. În ciuda reînnoirii unui acord între regimul comunist și Biserica Catolică, situația rămâne precară.

În prezent, toată subtilitatea diplomației Vaticanului este desfășurată pentru a gestiona cel mai bine relația cu China Populară, dorită de Papa Francisc. Timp de aproape patru secole, mulți preoți, în special francezi și italieni, au oficiat în Imperiul chinez, unde au fost construite multe biserici și catedrale.

Multe dintre aceste lăcașuri au fost distruse, iar cele rămase sunt uneori folosite astăzi ca depozite sau magazii. Dar câteva sunt încă consacrate cultului și sunt conduse de un cler al cărui membri sunt numiți de Partidul Comunist Chinez.

Cu această „biserică patriotică”, Suveranul Pontif, în septembrie 2018, a decis să practice o apropiere, obiectivul fiind de a se asocia cu o practică religioasă acceptată de statul chinez, pentru a putea relua o mișcare de „implantare” până și în mediul rural chinezesc

Numărul credincioșilor acestei biserici oficiale este estimat la aproape 12 milioane de oameni. Acordul dintre Biserica Catolică și Partidul Comunist – al cărui termeni exacți nu au fost publicați – a permis Beijingului să numească, imediat și cu acordul Vaticanului, șapte episcopi chinezi. Ulterior, doi episcopi au fost hirotonisiți în august 2019 și un altul în iunie 2020. Acordul din 2018 a fost reînnoit în octombrie 2020, pentru doi ani.

Catolicii „clandestini”

Calea aleasă de Papa Francisc îi ignoră pe credincioșii „bisericii subterane” care, de când China a devenit comunistă, în 1949, își practică credința clandestin și sunt reprimați de regim. Numărul lor este imposibil de determinat, dar ar fi în jur de cinci milioane. Potrivit ONG-ului creștin Open Doors, care publică în mod regulat un index global al persecuției creștinilor, 1.010 dintre acești „catolici clandestini” au fost închiși în ianuarie 2021.

La 21 mai, agenția italiană de presă Asia News a dezvăluit că un episcop al acestei Biserici subterane tocmai fusese arestat în Xinxiang, provincia Henan. În același timp, preoți și credincioși care participau la un seminar într-o mică fabrică au fost reținuți în Shaheqiao, provincia Hebei.

Prin urmare, acordul cu Vaticanul nu a pus capăt luptei guvernului chinez împotriva practicilor catolice care se află în afara controlului său. De asemenea, printre preoții Bisericii Catolice clandestine, există și cei care au preferat să se retragă decât să fie confruntați cu apropierea Papei de Partidul Comunist Chinez.

Dar, în cei doi ani și jumătate de când a existat acest acord, sunt multe alte domenii în care atitudinea Chinei s-a înrăutățit în mod clar.

Taiwan și Hong Hong, subiecte tabu

Papa Francisc nu s-a exprimat niciodată asupra statutul democratic al insulei Taiwan, indiferent dacă ar trebui păstrat sau nu. Și de la sfârșitul anului 2020, când Beijingul a strâns și mai mult controlul asupra Hong Kong-ului, Papa Francisc s-a abținut de la comentarii. După moartea episcopului Michael Yeung în ianuarie 2019, iezuitul Stephen Chow Sau-yan a fost numit recent cardinal în Hong Kong, la 17 mai. El va avea obligația delicată de a se situa între pozițiile guvernului chinez și cele ale mișcărilor pro-democrație din fosta colonie britanică, scrie Slate.

La 4 iunie, ca în fiecare an, mulți catolici din teritoriu s-au adunat în biserici pentru a participa la liturghii în memoria victimelor masacrului din piața Tiananmen, din 1989, la Beijing. În fața unora dintre aceste lăcașuri de cult, municipalitatea a lipit afișe: „creștini, feriți-vă să nu încălcați legea securității naționale”. În ceea ce privește ceremonia comemorativă anuală, aceasta a fost interzisă.

„Săracii uiguri”

Prin urmare, Sfântul Părinte nu a comentat situația din Hong Kong, dar în cele din urmă a ales să-și facă cunoscută opinia cu privire la un alt subiect: reprimarea populației uigure din regiunea Xinjiang. Autoritățile chineze exercită un control deosebit de strict asupra acestei etnii de religie musulmană.

În noiembrie 2020, Vaticanul aștepta ca un nou episcop, în baza acordului reînnoit cu o lună mai devreme, să fie instalat la Qingdao, la sud-est de Beijing. Imediat după 1 decembrie, Papa Francis a publicat o carte intitulată „Un timp pentru schimbare” în care evocă, pentru prima dată, cazul uigurilor. Papa nu le detaliază soarta cu precizie, dar scrie: „De multe ori mă gândesc la popoarele persecutate: rohingyas, săraci uiguri, yazidiți – ceea ce le-a făcut Daesh (ISIS) este cu adevărat crud – sau la creștinii din Egipt și Pakistan uciși de bombe care au explodat în timp ce se rugau în biserică”.

Plasându-i pe „săracii uiguri” printre cazurile populațiilor persecutate a nemulțumit inevitabil Beijingul. Zhao Lijian, unul dintre purtătorii de cuvânt ai Ministerului chinez de Externe, a reacționat spunând că cuvintele papei „nu au nicio bază de fapt” . El a adăugat că „toate grupurile etnice din China se bucură de dreptul deplin la supraviețuire, dezvoltare și libertate religioasă”.

Site-ul web al Ministerului chinez de Externe a publicat această actualizare înainte de a o retrage după două zile. Acest lucru pare să indice că, pentru Beijing, incidentul este închis și că, mai degrabă decât să lanseze o controversă de durată cu Vaticanul, este mai bine să continue politica de dezvoltare a catolicismului în China așa cum a fost decisă în 2018.

Creștinii, supravegheați îndeaproape de Frontul Unit

Cu toate acestea, după lansarea cuvintelor despre uiguri, tonul Papei Francisc s-a schimbat oarecum față de China. La 23 mai, așa cum a făcut predecesorul său Benedict al XVI-lea, el i-a invitat pe catolicii din întreaga lume să se roage pentru creștinii chinezi care, la fiecare 24 mai, aduc un omagiu Fecioarei Maria în biserica din Sheshan, situată la aproximativ 50 km de metropola Shanghai.

Cel puțin, Papa Francisc a stabilit o relație care trebuie acum luată în considerare, de partea chineză, de către autoritățile Partidului Comunist. În direcția acestuia, departamentul Frontului Unit se ocupă de toate contactele cu instituțiile care nu sunt comuniste în China.

În această înaltă autoritate, există birouri care monitorizează îndeaproape cele aproximativ zece „partide democratice” care au fost aliate cu PC când a preluat puterea, în 1949. Aceste formațiuni sunt autorizate să recruteze un număr limitat de militanți în fiecare an.

Alte departamente ale Frontului Unit urmăresc problemele religioase. Unii oficiali supraveghează religia budistă, cu un mare sector specializat în monitorizarea Tibetului. Cei responsabili de religia musulmană supraveghează represiunea din Xinjiang. Și alte birouri se ocupă de chinezi creștini. Pentru aceștia din urmă, există o secțiune responsabilă cu supravegherea catolicilor.

Cinci secole de alternanță între persecuție și toleranță

Prezența acestora nu este nouă în China. Primii misionari occidentali catolici au sosit în secolul al XVI- lea. Iezuiții, inclusiv Matteo Ricci (1552-1610) sau Joachim Bouvet (1656-1730) au reușit să fie admiși la curtea împăraților Ming apoi, după 1644, la cea a ămpăraților Qing.

Vorbind și citind chineză, s-au remarcat prin cunoștințele lor de matematică și astronomie. Foarte pragmatici, iezuiții i-au autorizat pe credincioșii chinezi, pe care i-au convertit, să încorporeze în dogma catolică cultul strămoșilor și celebrarea lui Confucius.

Fără a aprecia aceste succese ale iezuiților, dominicanii și franciscanii au reușit în 1715 să-l determine pe papa Clement al XI-lea să condamne formal riturile chineze. Acest lucru l-a determinat pe împăratul Kangxi să reacționeze foarte puternic: în 1717, a interzis predicarea creștinismului în Imperiul chinez. Că relația dintre Biserică și China să fie reînviată de un papă iezuit (Francisc) pare să readucă o tradiție stabilită acum patru secole.

Religia catolică și-a refăcut o apariție în forță în China în secolul al XIX -lea, alături de puterile coloniale europene. În 1869, regina Victoria și Napoleon al III-lea au trimis două armate în China pentru a forța țara să-și deschidă comerțul. Batalioanele engleze sunt însoțite de soldați recrutați din India, în special sikh. Francezii au avut cu ei mulți preoți catolici.

Când, un secol mai târziu, în 1949, Partidul Comunist a preluat puterea în China, a afirmat foarte repede că nu poate admite prezența în Republica Populară a unei forțe religioase active ale cărei preoți depindeau de Roma.

Credincioșii catolici vor fi persecutați, preoții supuși la nesfârșite sesiuni de autocritică. Mulți vor fi trimiși în tabere de reeducare, iar unii – acuzați de spionaj și chiar că au încercat să-l asasineze pe Mao – vor fi executați. În jurul anului 1952, membrii clerului care nu erau chinezi urmau să fie expulzați. Și în timpul Revoluției Culturale, din 1966 până în 1976, toate lăcașurile de cult vor fi închise.

Abia după moartea lui Mao, în 1976, o prezență catolică a reapărut discret în China. Preotul Jean de Miribel s-a mutat la Xi’an unde a oficiat în umbră în timp ce preda franceză la universitatea orașului. Autoritățile l-au tolerat pentru că era fratele unui diplomat care, la Londra, în 1940, a scris primele discursuri pe care De Gaulle le-a ținut la microfonul BBC.

Jean de Miribel a rămas la Xi’an până la moartea sa în 2015. În ultimii douăzeci de ani, alți preoți catolici s-au stabilit în China, precum iezuitul Benoît Vermander, un sinolog demarcă care predă filosofie la Universitatea din Shanghai și sprijină ferm abrdarea papei față de China.

Cod numeric pentru preoții chinezi

Dacă, după câțiva ani de negocieri, Papa a început o apropiere cu Partidul Comunist în 2018, a fost în ideea de a-i determina pe „tovarăși” să nu mai combată sistematic catolicismul.

În ianuarie anul trecut, Biroul Național pentru Afaceri Religioase din Beijing a emis „Ordonanța nr.15” prin care a cerut ecleziaștilor chinezi să „își arate dragostea față de Partidul Comunist” și „să-i pe credincioși patriotismul”. Preoții nu trebuie să „submineze unitatea națională” sau „să dividă țara”.

Un cod numeric personalizat din 12 cifre, care face parte dintr-un sistem de notare, este atribuit tuturor membrilor clerului chinez.

Dacă se pare că nu respectă suficient cerințele Partidului Comunist, își vor pierde autorizația de a-și continua activitatea pastorală și ar putea suporta sancțiuni. Măsuri comparabile se aplică altor religii prezente în China.

Pentru Vatican, acest tip de atitudine nu este fundamental relevantă. Principalul lucru este să fi stabilit o formă de dialog cu liderii chinezi – pe care protestanții sau musulmanii nu au făcut-o, în special pentru că, poate, nu aveau un singur lider comparabil cu Papa. Suveranul Pontif a pus în aplicare o strategie care are ca scop reinstalarea catolicismului în China. Evident, o strategie pe termen lung, așa cum este cu siguranță și cea a Partidului Comunist Chinez.