AcasăȘTIRI EXTERNEBomba care ar putea declanșa conflictul SUA-China. Strâns cu ușa, Biden a...

Bomba care ar putea declanșa conflictul SUA-China. Strâns cu ușa, Biden a spus adevărul

Bomba care ar putea declanșa conflictul SUA-China. Strâns cu ușa, Biden a spus adevărul

Washingtonul își menține angajamentul de a recunoaște „o singură Chină”, furnizând însă arme Taiwanului pentru autoapărare. După ce a declarat că va sprijini militar insula în fața unei invazii chinezești, liderul de la Casa Albă precizează acum că nu sorește să încurajeze independența Taiwanului.

Președintele SUA a asigurat marți că nu dorește să încurajeze independența Taiwanului, pentru a clarifica noi remarci ambigue care ar fi putut constitui o abatere de la poziția tradițională a Statelor Unite cu privire la insula revendicată de China.

„Este independent. Ia propriile decizii”

Întrebat de jurnalişti, în timpul unei deplasări în statul New Hampshire, despre posibilele progrese în chestiunea Taiwanului în timpul summit-ului virtual de luni cu omologul său chinez Xi Jinping, preşedintele american a răspuns afirmativ. „Da. Am spus foarte clar că sprijinim Taiwan Act și asta e tot”, a răspuns Joe Biden.

Taiwan Relations Act este o lege adoptată în 1979 de Congresul american, care guvernează politica americană în acest domeniu: și anume că Washingtonul se angajează să recunoască o singură Chină, oferind în același timp arme Taiwanului pentru autoapărarea sa.

Dar Joe Biden a mai adăugat, părând că vorbește despre Taiwan: „Este independent. Ia propriile decizii”.

China: „Asta înseamnă să te joci cu focul”

Această formulare risca să enerveze Beijingul, în condițiile în care președintele Chinei, Xi Jinping, a avertizat în timpul întâlnirii lor virtuale că a lucra pentru independența insulei înseamnă „să te joci cu focul”.

„Nu încurajăm independența. Îi încurajăm să facă exact ceea ce prevede Taiwan Act”, a „clarificat” apoi președintele SUA. „Am spus că ei trebuie să ia deciziile cu privire la Taiwan, nu noi”.

Liderul de la Casa Albă a asigurat încă o dată că SUA nu intenţionează „deloc să îşi schimbe politica”. Luni seara, el a prevenit că Washingtonul se opune cu fermitate oricărei încercări unilaterale de a schimba status quo-ul sau de a aduce atingere păcii şi stabilității în strâmtoarea Taiwan, o exprimare care se poate adresa la fel de bine şi liderilor taiwanezi, scrie Le Figaro.

Nici așa dar nici altminteri

Liderul democrat a aruncat deja o piatră în lac, în octombrie, afirmând că Washingtonul are un „angajament” de a apăra militar Taipei în cazul unui atac chinez. Părea astfel să rupă cu tradiționala „ambiguitate strategică” a Statelor Unite în numele căreia nu au precizat niciodată dacă vor interveni în cazul invadării insulei de către Beijing – o modalitate de a menține pacea descurajându-i pe conducătorii taiwanezi de la proclamarea în mod oficial a independenței.

Casa Albă a trebuit să corecteze situația, dând asigurări că nu există nici o schimbare de strategie în dosarul taiwanez.

author avatar
Tudor Borcea
639 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger