Cauta

Cât petrol vor pierde rușii?

Cât petrol vor pierde rușii? - Ziarul National

Producția de petrol a Rusiei ar urma să scadă cu 17% până în februarie  față  nivelurile de dinainte de războiul din Ucraina, odată ce embargoul impus de UE asupra exporturilor Moscovei va intra pe deplin în vigoare, potrivit Agenției Internaționale pentru Energie(AIE).

Deși scăderea de 1,9 milioane de barili pe zi este mai mică decât pierderile de 3 milioane de barili pe zi pe care AIE le preconiza în martie, prognoza indică impactul pe care l-ar putea avea interdicția UE asupra țițeiului rusesc și a produselor petroliere rafinate, chiar dacă volume semnificative sunt redirecționate către alte piețe.

Rusia, care este unul dintre cei mai mari producători de petrol din lume, a pompat aproape 11 milioane de barili pe zi de țiței și produse rafinate în august, în scădere doar marginal față de producția sa de dinainte de invadarea Ucrainei în februarie, a declarat AIE, cu sediul la Paris. Se așteaptă ca această cantitate să scadă la 10,2 milioane de barili în decembrie și la 9,5 milioane până în februarie 2023.

Luna trecută, AIE a avertizat că sancțiunile occidentale au avut până acum un “impact limitat” asupra producției de petrol rusesc de la începutul războiului.

Deși exporturile totale de petrol rusesc au crescut de fapt în august cu 220.000 barili/zi, veniturile estimate ale Moscovei din exporturi au scăzut cu 1,2 miliarde de dolari, până la 17,7 miliarde de dolari, din cauza prețurilor mai mici ale țițeiului la nivel mondial.

Impactul final al sancțiunilor UE va depinde de efectul unui plafon de preț propus de membrii G7 pentru a limita prețul pe care țările din afara embargoului îl pot plăti pentru petrolul rusesc.

Inițiativa, susținută de miniștrii de finanțe ai G7 la începutul acestei luni, se va baza pe un sistem de stimulente prin care importatorii de petrol rusesc care caută acoperire de asigurare și servicii de transport maritim de la companii cu sediul în țările G7 și UE vor trebui să respecte plafonul de preț.

Cea mai recentă prognoză a AIE pentru Rusia a venit în contextul în care grupul, care consiliază membrii OCDE în materie de politică energetică, și-a redus prognoza pentru cererea globală de petrol din 2022 cu aproximativ 110.000 barili pe zi.

Prețurile țițeiului Brent, referința internațională,  care a atins un maxim de 140 de dolari pe baril la începutul acestui an, au scăzut de la sfârșitul lunii iulie, coborând sub 90 de dolari săptămâna trecută, pentru prima dată din februarie. Miercuri, se tranzacționau la aproximativ 93 de dolari barilul.

Ultimele stiri

  • Mario Iorgulescu rupe tăcerea: „Am început să ies la 13 ani cu tatăl meu și stăteam câte 3 zile la lăutari cu șprițuri”/Cum a început tânărul să consume substanțe interzise
  • Noi alerte meteo. Ger năprasnic în România: Temperaturile vor coborî până la minus 19 grade în unele zone/Vremea în Capitală
  • Impozitele din 2026 sunt un bobârnac. Bâta în cap o vom lua în 2027
  • Schimbare totală de vreme în Europa. Cum va fi iarna 2026-2027
  • Cutremur în România, luni dimineață. Magnitudinea seismului din 12 ianuarie
  • Globurile de Aur 2026: „One Battle After Another” și „Hamnet”, marii câștigători. Lista completă a premiilor – VIDEO
  • Cursuri suspendate sau desfășurate online în școli din mai multe județe, luni, din cauza vremii
  • Bolojan, binecuvântat la Oradea: credincioșii speră ca următoarea minune să fie fără taxe – VIDEO
  • Făclia libertății
  • Horoscop 12 ianuarie 2026 – Maturizarea este un proces glorios
  • Exit mobile version