Cauta

Căsătoriile gay – preoții germani sfidează Vaticanul

Preoții catolici au lansat luni o acțiune radicală în Germania, cu scopul de a binecuvânta căsătoria cuplurilor de același sex, la care Vaticanul și-a reafirmat recent opoziția strictă.

Peste 100 de biserici din țară organizează ceremonii de nuntă deschise „tuturor celor care se iubesc”, homosexuali sau lesbiene, aderând  astfel la inițiativa „dragostea câștigă” lansată de preoți, diaconi și voluntari.

Campania, criticată de episcopii Sfântului Scaun, va continua pe parcursul mai multor zile, potrivit AFP. La sfârșitul lunii martie, Congregația Vaticanului pentru Doctrina Credinței a publicat o notă în care reafirma că homosexualitatea „un păcat” și nu poate fi vorba de căsătoria cuplurilor de același sex. La scurt timp, 2600 de preoți și teologi au semnat o petiție contestând această poziție și au îndemnat la “neascultare” prin intermediul rețelelor sociale.

Drept răspuns, „drapelele curcubeu” ale asociațiilor LGBT au fluturat și pe frontoanele multor biserici din Germania, precum și din Austria, o țară cu tradiție catolică.

„Trebuie să recunoaștem în cele din urmă că Biserica face parte din viață și nu numai în cazul unei căsătorii între un bărbat și o femeie, ci în toate cazurile de relații bazate pe credință, respect și dragoste”, a spus Birgit Mock, una din organizatoarele “reformelor” din grupul sinodal german. Un sinod care a fost privit de la început cu un ochi foarte critic de către Vatican și de cel mai înalt prelat din Koln, Arhiepiscopul Rainer Woelki, care a subliniat în mod repetat că acceptarea căsătoriilor între persoane de același sex va duce la dezbinarea Bisericii Catolice.

Ultimele stiri

  • Vara începe „în forță”! La ce valori vor ajunge temperaturile zilele următoare. Șefa ANM: „Înseamnă deja pragul unei zile de caniculă”
  • Alertă alimentară în România. Sortiment de pește, retras de la rafturi de un cunoscut hipermarket/Care e motivul
  • Cresc veniturile populației în urma măsurilor PSD: românii iau mai multe credite, pe dobânzi mai mici
  • Fluctuațiile la prețul energiei nu-i afectează pe români: Guvernul Ciolacu păstrează plafonarea prețurilor până în primăvara lui 2025
  • Ucrainean reținut de DNA Constanța, pentru cumpărare de influență/Prins în flagrant
  • El a câștigat finala „Românii au talent”, sezonul 14! Tânărul pleacă acasă cu marele premiu de 120.000 de euro – VIDEO
  • Suma uriașă pe care a Trump a câștigat-o în 24 de ore după condamnare. „Sistemul nostru digital de strângere de fonduri a fost copleşit”
  • Imagini dramatice în Italia! Trei tineri, filmați în timp ce se țin în brațe, înainte de a fi luați de ape/Mașina lor, cu numere românești
  • Horoscop 1 iunie 2024. Comunicarea este cheia astăzi
  • Momente de spaimă! Un autocar cu zeci de copii a luat foc pe autostrada A10, în judeţul Alba
  • Exit mobile version