Cauta

Carnea, noua țintă a hackerilor

Carnea, noua țintă a hackerilor - Ziarul National

Gigantul brazilian JBS SA, cel mai mare furnizor mondial de carne, a devenit cea mai recentă victimă a infractorilor cibernetici, reprezentând o nouă amenințare la adresa securității alimentare globale deja zguduită de pandemia Covid-19.

JBS a informat că a fost nevoit să-şi închidă reţelele de computere din America de Nord şi Australia după ce duminică a detectat un “atac organizat” al hackerilor asupra unora dintre servele sale, fără a oferi alte detalii.

Potrivit Bloomberg, incidentul este grav și ar putea bloca anumite tranzacții cu clienții JBS din SUA, Canada și Australia.

“JBS USA a descoperit că a fost vizată de un atac cibernetic organizat care a afectat mai multe servere din sistemul său informatic din America de Nord şi Australia”, a informat compania, fără a preciza natura atacului.

Centrul australian de securitate cibernetică acordă asistență tehnică JBS, în timp ce ministrul agriculturii, David Littleproud, a declarat că guvernul lucrează cu parteneri internaționali, încercând să-i identifice pe acești “pirați cibernetici”.

Hackerii au acum industria mărfurilor în vizor, atacul JBS urmând la doar trei săptămâni după ce a fost vizat operatorul celei mai mari conducte de benzină din Statele Unite, Colonial Pipeline.

JBS, cu sediul în Sao Paolo, are facilităţi de producţie în 20 de ţări. Uzinele din Australia şi Noua Zeelandă sunt responsabile pentru 4% din veniturile companiei, în timp ce operaţiunile din SUA şi Canada generează 50%, respectiv 3% din cifra de afaceri. Grupul brazilian are operaţiuni şi în America de Sud şi Europa.

Industria mondială a cărnii se confruntă în continuare cu efectele pandemiei, după ce restricţiile de anul trecut au dus la închiderea unor uzine şi perturbarea livrărilor.

Ultimele stiri

  • Piața auto europeană își revine
  • Ce ne aduce Moș Crăciun?
  • Va sări China în apărarea Venezuelei?
  • Amenzi de peste 230.000 de lei după controale la târgurile de Crăciun. Ce nereguli a găsit ANPC – FOTO
  • Războinicul din Ţara lalelelor
  • Update. Tavanul care acoperea piscina unui hotel din Sibiu s-a prăbușit, Plan Roşu de Intervenţie/8 persoane, scoase din piscină de salvatori – FOTO
  • Călin Georgescu, mesaj tranșant: „O bătaie de joc”. Austeritatea nu e „reformă”, ci „un asasinat economic odios și de neimaginat” – VIDEO
  • În timp ce mulți abia așteaptă să vină Crăciunul, un profet anunță sfârșitul lumii! Spusele sale i-au băgat în sperieți pe cei care l-au auzit! VIDEO
  • Surse: Percheziții la casa în care a locuit Rodica Stănoiu. Ce vizează autoritățile
  • Horoscop chinezesc 2026. Anul Calului de Foc se definește prin inițiativă, mișcare rapidă și putere interioară
  • Exit mobile version