Cauta

Carnagiu la împărțirea ajutoarelor. Bilanț tragic: 85 de morți și peste 300 de răniți în busculată

Carnagiu la împărțirea ajutoarelor. Bilanț tragic: 85 de morți și peste 300 de răniți în busculată - Ziarul National

Carnagiu la împărțirea ajutoarelor. Bilanț tragic: 85 de morți și peste 300 de răniți în busculată / foto: captură video

Cel puţin 85 de persoane au fost ucise şi peste 320 au fost rănite într-o busculadă petrecută în Yemen, în timpul unei acţiuni caritabile.

Incidentul a avut loc, miercuri, 19 aprilie, în Sanaa, capitala Yemenului, când sute de persoane s-au adunat pentru a primi ajutor financiar într-un eveniment organizat de comercianți cu câteva zile înainte de finalul Ramadanului.

Femei și copii se numără printre decedați

Acțiunea a fost organizată miercuri seara la o școală din capitala Yemenului. „Femei și copii se numără printre decedați”, a declarat un oficial de securitate Houthi.

Imagini video de pe rețelele de socializare arată scene haotice după incidentul din zona Bab-al-Yemen a orașului.

Agenția de presă Reuters raportează că sute de oameni s-au înghesuit în școală pentru a primi donații care s-au ridicat la aproximativ 9 dolari (7 lire sterline) de persoană, notează și BBC.

Agenția de presă Associated Press citează doi martori oculari care au spus că luptătorii Houthi au tras în aer, într-o încercare de a controla mulțimea, aparent lovind un fir electric care a dus la o explozie. Acest lucru a provocat panică, iar aici s-a produs busculada.

Un videoclip postat de televiziunea Houthi pe Telegram arăta o mulțime de oameni care se îngrămădeau, unii țipând și încercând să iasă din mulțime. Personalul de securitate s-a luptat să împingă oamenii înapoi și să controleze mulțimea.

At least 78 killed in Yemen stampede

Ultimele stiri

  • Tendințe modă 2026: ce piese vor domina garderobele odată cu noul sezon
  • UPDATE Aproximativ 40 de persoane ucise și mai mulți răniți după o explozie într-un bar din Elveția/VIDEO
  • Cadou de Revelion, pentru toți românii! Se scumpesc carburanții. Cresc accizele și la alcool
  • Trageri speciale LOTO de Anul Nou. Report de peste 1,7 milioane de euro la 6/49. La Joker sunt în joc 8,7 milioane de euro
  • Explozie în Portul Constanța. Doi bărbați au murit
  • Cele mai ieftine destinații de călătorie în 2026. Pe listă se află și Bucureștiul
  • Țara europeană care introduce ora prieteniei pentru a combate singurătatea. Angajații sunt și plătiți să-și ia liber
  • „Marea retragere”. Românii părăsesc Marea Britanie! Aproape 40.000 revin în țară anual
  • Cât costă să ajungi acasă de Revelion cu taxiul. Ponturi ca să nu fii păcălit de taximetrişti
  • Zile libere 2026 în România. Calendarul liberelor legale și minivacanțe posibile
  • Exit mobile version