AcasăȘTIRI EXTERNECare e culmea moștenirii eco?

Care e culmea moștenirii eco?

Care e culmea moștenirii eco?

Randal Plunkett, al 21-lea baron de Dunsany, ecologist convins, a pariat pe „resălbăticie”, lăsând natura să-și preia drepturile asupra domeniul castelului său irlandez. 

La 25 km nord-vest de Dublin, o parte din terenurile castelului Dunsany și-au schimbat complet aspectul sub conducerea acestui moștenitor al dinastiei, care a domnit acolo de 900 de ani.

„O datorie față de mediu”

300 de hectare, aproape jumătate din domeniul Dunsany, sunt cedate ca moștenire naturii, ale cărei animale sălbatice au început deja să-l populeze. Aveam „un fel de datorie față de mediu”, a declarat aristocratul în vârstă de 38 de ani, cocoțat pe un trunchi în de copac aflat în descompunere.

În urmă cu opt ani, acest vegetarian a lansat proiectul „radical” de a-și „resălbăticii” vastul domeniu. Bovinele au fost evacuate și mașinile de tuns iarba abandonate, Randal Plunkett lăsând natura să-și urmeze cursul.

Și rezultatele se văd: mai multe specii rare din Irlanda au fost deja văzute în zonă, unde prosperă și vidrele, căprioarele, mistreții și o mare varietate de șoimi. Pe o parte a domeniului, peluza s-a transformat într-o mlaștină mare, unde există 23 de specii de ierburi și multe insecte. „Pe măsură ce-l priveam, am început să înțeleg ce face pământul”, a spus baronul.

Și Regina să-și dea pământurile!

Potrivit Programului Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), echivalentul unei suprafețe cât China ar trebui „resălbăticită”  în următorul deceniu pentru a opri „degradarea” terenului și a menține creșterea temperaturilor sub 2C °.

Săptămâna trecută, sute de activiști ecologiști au mărșăluit în fața Palatului Buckingham cu o petiție semnată de 100.000 de persoane care solicitau familiei regale britanice să-și redea pământurile naturii, scrie Boursorama.

Aceștia sperau că Regina Elisabeta a II-a va trimite un mesaj puternic ca invitat la summit-ul ONU privind clima de la Glasgow (Scoția), unde liderii mondiali vor încerca, începând cu 31 octombrie și timp de două săptămâni, să ia măsuri pentru a opri încălzirea globală.

Localnicii l-au luat de țicnit

Dar ideea de a nu exploata la maximum un teren agricol nu este ușor de transmis. La început, localnicii l-au luat pe Randal Plunkett drept un „țicnit”, își amintește: „Au crezut că distrug terenuri agricole perfecte”, că „eu sunt doar un decadent”.

Baronul a trebuit să facă față și „amenințărilor” și „vandalismului”. Cel care consideră că domeniul său este o „oază”, unde vânătoarea de cerbi este interzisă, patrulează în zori pentru a ține braconierii la distanță.

„A devenit un război și îl câștigăm încet, deoarece adevărul este că trebuie să acționăm asupra schimbărilor climatice”, a spus el. „Cred că trebuie să facem mult mai mult decât ceea ce facem” și „din păcate nu va fi făcut de guverne”, adaugă baronul pesimist.

 

author avatar
Tudor Borcea
239 afisari

1 COMENTARIU

  1. Cooorrrreeect !!! Suuuuper !!! Si apoi ne dam jos hainele. ne agatam de umar o piele (nu, nu, nu cum credeti ??/ sintetica), arcuri, sageti, sulite si mancam ce culegem. Viata in eden. Ar fugi si virusul COVID de noi. Mare ti-i gradina Doamne.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger