AcasăȘTIRI EXTERNECardinalul pedofil s-a întors la Vatican

Cardinalul pedofil s-a întors la Vatican

Cardinalul australian George Pell a revenit la Roma, la şase luni după ce a fost achitat de cea mai înaltă instanţă din Australia de acuzaţiile de abuz sexual împotriva unor minori.

Fostul secretar pentru Economie de la Vatican, în vârstă de 79 de ani, a fost condamnat în martie 2019 la şase ani de închisoare pentru viol şi agresiuni sexuale comise asupra a doi copii dintr-un cor religios în 1996 şi 1997 în catedrala St. Patrick din Melbourne, unde era arhiepiscop. Condamnarea înaltului prelat, confirmată în apel în august 2019, a fost în cele din urmă anulată de Înalta Curte de Justiţie din Australia, care l-a achitat la cinci capete de acuzare formulate împotriva sa pentru violenţe sexuale, în baza prezumţiei de nevinovăţie. După ce a fost eliberat dintr-o închisoare din Melbourne, unde a petrecut 405 zile, cardinalul Pell a trăit în fosta sa arhiepiscopie din Sydney. The Guardian Australia a raportat că o sursă din Roma a spus că  George Pell ar putea vizita o instituție de învățământ din oraș.Revenirea sa la Vatican survine la câteva zile după un scandal în care a fost implicat cardinalul italian Angelo Becciu, 72 de ani,  care a demisionat din funcţia pe care o ocupa  după ce Papa Francisc l-a acuzat de delapidare. Numele lui Becciu, fostul nr. 2 din secretariatul de stat al Vaticanului, fusese prins anterior într-un alt scandal financiar care implica investiția Sfântului Scaun într-o afacere imobiliară din Londra.

author avatar
Radu Jacotă Redactor