AcasăȘTIRI EXTERNECarambol ucigaș pe autostradă, din cauza ceții. Bilanț terifiant: 17 morți și...

Carambol ucigaș pe autostradă, din cauza ceții. Bilanț terifiant: 17 morți și peste 20 de răniți – FOTO

carambolCarambol ucigaș pe autostradă, din cauza ceții. Bilanț terifiant: 17 morți și peste 20 de răniți - FOTO

Cel puțin 17 persoane şi-au pierdut viaţa şi 22 au fost rănite, duminică dimineața, într-un accident de circulaţie petrecut pe o autostradă din provincia Jiangxi, în estul Chinei.

„Accidentul de circulaţie major” a avut loc cu puţin înainte de orele 01.00, ora locală, în districtul Nanchang, a indicat postul de televiziune CCTV, citând autorităţile locale.

Accidentul în lanț ar fi avut loc din cauza unui camion

La aproximativ o oră după anunţul ştirii, poliţia rutieră din districtul Nanchang a dat recomandări şoferilor, avertizând că regiunea se confruntă cu o ceaţă deasă. „Vizibilitatea la volan este proastă. Este o vizibilitate slabă, ceea ce poate provoca cu uşurinţă accidente de circulaţie”, potrivit poliţiei.

„Vă rugăm să fiţi atenţi la farurile de ceaţă (…) încetiniţi, conduceţi cu atenţie, păstraţi o distanţă de securitate în raport cu maşina din faţă, evitaţi pietonii, nu schimbaţi benzile de circulaţie şi nu faceţi depăşiri”, a adăugat poliţia.

Potrivit unei publicații locale, accidentul s-ar fi produs după ce un camion a lovit un cortegiu funerar. Astfel, cele mai multe dintre victime, potrivit aceluiași raport, participau la o înmormântare.

Imagini publicate pe rețelele de socializare arată mașini și camioane strivite sau îngrămădite unele peste altele pe podul Zhengxin Huanghe.

O anchetă a fost deschisă pentru a se stabili cauzele producerii accidentului.

author avatar
Andreea Vlad