După luni de secetă, nivelul râului Po, cel mai lung râu al Italiei, a scăzut periculos de mult, iar unul dintre afluenții săi pare să nu mai aibă apă deloc.
Albia pietroasă a râului și algele au ieșit la suprafață, iar unul dintre afluenții lui Po, Sangone, are numeroase porțiuni complet uscate, oamenii putând să se plimbe pe albia râului.
Râul Po a secat
Po se confruntă cu cea mai gravă secetă din ultimii 70 de ani, cu multe secțiuni secate. Alte râuri și lacuri din Italia încep să scadă periculos de mult, punând în pericol irigarea terenurilor agricole.
Guvernatorii regiunilor nordice Piemont și Lombardia sunt hotărâți să ceară guvernului de la Roma să declare stare de urgență, deoarece seceta amenință agricultura regională, tvpworld.com.
Europa lovită de caniculă
Italia nu este singura țară europeană care se luptă cu temperaturi neobișnuit de ridicate. Spania a înregistrat cel mai fierbinte val de căldură dinainte de vară de cel puțin 20 de ani, iar temperaturi de aproximativ 40 de grade Celsius au fost înregistrate în anumite părți ale Franței.
Și în țări mai nordice, temperaturile sunt dogoritoare. În Słubice, un oraș din sud-vestul Poloniei, situat la granița cu Germania, temperatura a ajuns la 37,2 grade Celsius, cu doar 1,1 mai puțin față de recordul de temperatură din iunie.