Cauta

Cadavrul lui Aleksei Navalnîi, păzit la morgă cu armele în mâini! Decizie-şoc în privinţa autopsiei

Navalnîi acuză Apple și Google că sunt „complici” ai lui Putin

Trupul neînsuflețit al lui Aleksei Navalnîi, care a murit vineri în colonia penală „Lupul polar”, s-ar afla la morga spitalului clinic districtual din Salekhard.

Până la data de 17 februarie, nu a fost efectuată nicio autopsie.

Vânătăi pe cadavru?

Corpul lui Navalnîi a fost dus la o morgă, acolo unde este păzit de poliţişti, în timp ce medicii au primit interzis să efectueze autopsia pentru a afla cauza exactă a morţii.

Pe corpul disidentului rus au fost găsite vânătăi, potrivit unei surse citate de Novaia Gazeta Europe.

„De obicei, cadavrele persoanelor care mor în închisoare sunt duse direct la Biroul de Medicină Legală de pe strada Glazkova, dar în acest caz a fost dus la spitalul clinic dintr-un motiv oarecare”, a spus un paramedic al serviciului de ambulanţă Salekhard.

Paramedicul a mai spus că i s-a spus că trupul lui Navalnîi prezenta semne de vânătăi şi, deşi vânătăile nu păreau să fi fost de la bătăi, Navalnîi trebuie să fi fost încă în viaţă pentru ca vânătăile să apară, a adăugat el.

L-au dus la morgă, l-au adus înăuntru şi apoi au plasat doi poliţişti în faţa uşii. Ar fi putut la fel de bine să fi pus un panou care spunea ceva misterios se întâmplă aici! Desigur, toată lumea dorea să ştie ce s-a întâmplat, despre ce era tot secretul şi dacă încercau să ascundă ceva grav”, conform altor surse.

Navalnîi, comemmorat şi la Bucureşti

Zeci de persoane s-au adunat, duminică, în fața ambasadei Rusiei la București pentru a aduce un omagiu lui Aleksei Navalnîi, care a murit vineri în închisoare la vârsta de 47 de ani.

În fața ambasadei, au fost depuse candele și flori, alături de portret și fotografii ale lui Aleksei Navalnîi. Evenimentul dedicat disidentului rus a avut loc la inițiativa europarlamentarului Vlad Gheorghe.

Ultimele stiri

  • Interdicția cumulului pensiei cu salariul nu intră în Pachetul 2 de măsuri (surse)/Ar urma să fie adoptată separat
  • Cu sau fără Bolojan, USR va distruge România
  • Probiotice Spray-uri: când și cum se folosesc pentru sinusuri, căi respiratorii și imunitate locală
  • Insula Iubirii, colivia iluziilor televizate
  • Protest al procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti față de proiectul legii pensiilor
  • UGIR-1903: Ce procent din PIB merge către Ucraina și Republica Moldova? Opriți finanțările nejustificate și falimentarea României!
  • Cum va fi vremea până spre final de septembrie. ANM, prognoza actualizată pentru următoarele patru săptămâni
  • VIDEO. Vulcanul ETNA a erupt din nou. Autoritățile italiene au emis o alertă pentru traficul aerian
  • Cu cât a scăzut cea mai mare pensie din România, după impunerea contribuţiei pe sănătate. Top 10 pensii
  • Cât costă rechizitele școlare în acest an. Reale provocări pentru părinți: cheltuielile sunt considerabile
  • Exit mobile version