AcasăȘTIRI EXTERNEButoiul cu pulbere din Balcani. Rusia, sprijin absolut pentru Serbia

Butoiul cu pulbere din Balcani. Rusia, sprijin absolut pentru Serbia

serbiaButoiul cu pulbere din Balcani. Rusia, sprijin absolut pentru Serbia

Kremlinul și-a exprimat sprijinul pentru Belgrad, după recentele evenimente îngrijorătoare din Kosovo și Serbia. Rusia susține „absolut” Serbia, a afirmat purtătorul de cuvânt al președintelui, Dmitri Peskov.

„Rusia este un stat care susține absolut Serbia. Suntem alături de sârbii din Kosovo, credem că acestea sunt cereri absolut nerezonabile”, a spus Peskov.

Kremlinul susține Belgradul în conflictul cu Kosovo

Moscova susține poziția constructivă a Belgradului, care a fost anunțată de președintele Aleksanr Vučić, a continuat el.

„Desigur, credem că acele țări care au recunoscut Kosovo și sunt garante ar trebui să își folosească toată influența pentru a avertiza autoritățile kosovare să nu facă niciun pas necugetat care ar putea duce la o nouă escaladare”, a spus el.

Între timp, Vladimir Dzhabarov, membru al Consiliului Federației Ruse, a declarat pentru agenția de stat RIA News că „în cazul unei agravări a situației din jurul Serbiei, Rusia va ajuta Belgradul fără a participa direct la conflict”.

Sârbii ar putea primi arme de la ruși

El nu a exclus posibila furnizare de arme către Serbia, dacă Belgradul o va cere.

De cealaltă baricadă, Misiunea NATO în Kosovo (KFOR) a precizat că este gata să intervină dacă stabilitatea este ameninţată, după ce poliţia din Kosovo a declarat duminică că a fost atacată în nord, unde au fost ridicate baricade pe drumuri.

Sirenele de raid aerian au răsunat timp de mai bine de trei ore în micul oraş Mitrovica de Nord, locuit în principal de sârbi.

Pentru a calma situaţia, Guvernul din Kosovo a amânat punerea în aplicare a unei decizii care i-ar fi obligat pe sârbii din nordul ţării să solicite plăcuţe de înmatriculare auto emise de instituţiile de la Pristina, din cauza tensiunilor dintre poliţie şi comunităţile locale care au pus blocaje rutiere.

author avatar
Andreea Vlad