AcasăȘTIRI EXTERNEBumerangul mașinilor electrice. Norvegia rămâne fără vehicule clasice de impozitat

Bumerangul mașinilor electrice. Norvegia rămâne fără vehicule clasice de impozitat

Bumerangul mașinilor electrice. Norvegia rămâne fără vehicule clasice de impozitat

77,5% dintre vehiculele achiziționate în Norvegia în septembrie 2021 au fost electrice când, în ciuda unei creșteri foarte puternice a vânzărilor mașinilor electrice, aceeași cifră a fost de doar 7,9% în Franța față de primele luni ale aceluiasi an.

Norvegia, care altminteri se bazează pe mari zăcăminte de petrol, pe care le-a exploatat din abundență, este așadar pe cale să câștige pariul la care toate națiunile „verzi” visează: de a nu mai vinde vehicule pe benzină sau diesel până în 2025.

Veste bună pentru Greta Thunberg, dureri de cap pentru finanțe

Desigur, aceasta este o veste excelentă pentru mediu și un control mai bun al emisiilor de gaze cu efect de seră. Și este un model de urmat pentru ecologiști, dar o durere de cap pentru finanțele publice ale țării: Norvegia este acum foarte lipsită de vehicule cu motoare clasice de impozitat.

Pentru că acest succes „eco” trebuie pus pe seama stimulentelor fiscale ample (și vechi) în favoarea mașinilor electrice, dar care astăzi costă țara atât de scump încât guvernul nou ales de centru-stânga ar putea decide să schimbe în marșarier.

Angajamentul public în vehiculele electrice este o poveste veche în Norvegia, făcut încă din anii 1980 de o campanie intensă de lobby condusă de activistul de mediu Frederic Hauge, cu sprijinul membrilor Grupului A-ha.

De la sfârșitul anilor 1990 și începutul anilor 2000, această campanie de sensibilizare a publicului și a liderilor politici a început să dea roade. Mașinile electrice au fost scutite de la plata taxelor de parcare sau de drum și au fost autorizate să circule pe benzile de autobuz.

Mai ales, achiziția lor a fost scutită de taxe foarte mari, inclusiv de TVA-ul semnificativ. Mult mai devreme decât oriunde altundeva, în Norvegia vehiculele electrice au devenit mai competitive la cumpărare decât echivalentele lor cu motoare clasice: pentru norvegieni, alegerea era făcută în detrimentul benzinei și motorinei.

1,9 miliarde de euro, fentate pe an

Însă bugetul țării a ajuns să plătească prețul: conform unei cifre a guvernului anterior de centru-dreapta, în fiecare an, gaura din finanțele norvegiene este estimată la 19,2 miliarde de coroane, adică peste 1,9 miliarde de euro.

Pentru o țară de talia Norvegiei, este o povară suficient de grea încât ideea reinstituirii unora dintre aceste taxe să ajungă să facă un consens în rândul principalelor partide care se dispută la alegeri. Potrivit acestora, misiunea este îndeplinită și vehiculele electrice sunt acum suficient de stabilite în peisajul și mințile norvegiene pentru a putea reveni la impozitarea normală.

Ecologiștii, desigur, sunt mai puțin încântați decât alții de revenirea acestei mane financiare. Ei spun că momentul ar putea fi greșit, mai ales în cazul unei taxe pe mașinile electrice de ocazie, care ar putea ucide o piață crucială înainte de a avea timp să decoleze cu adevărat, scrie Korii.

Alții critică costul suplimentar care ar putea fi impus electricelor de lux în valoare de peste 60.000 de euro, argumentând că aceste vehicule sunt utile în zonele mai rurale ale țării, unde locuitorii fac multe drumuri.

Iar dacă vânzările auto, în majoritate electrice, sunt o adevărată victorie ecologică pentru țară, mai este mult de făcut pentru a electrifica complet drumurile țării.

Astfel, parcul auto norvegian este încă în mare parte pe combustibili fosili. Vehiculele alimentate cu baterii reprezintă doar 15% din total. Mulți cumpărători ar putea din nou alege mașinile cu motoarele termice, dacă acesta din urmă ar fi din nou mai atractive de cumpărat: războiul împotriva benzinei nu a fost încă câștigat.

 

 

author avatar
Tudor Borcea
539 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger