Cauta

Bruxelles dă undă verde pentru fuziunea auto de 38 miliarde USD

Bruxelles dă undă verde pentru fuziunea auto de 38 miliarde USD - Ziarul National

Comisia Europeană a autorizat fuziunea dintre producătorii francezi PSA (Peugeot, Citroen) și italo-americanul Fiat Chrysler (FCA) pentru a forma Stellantis –  al patrulea cel mai mare grup auto din lume.

Noua entitate va uni branduri ca Fiat, Jeep, Dodge, Ram şi Maserati cu branduri ca Peugeot, Opel şi DS – obiectivul fiind reducerea costurilor cu cinci miliarde de euro (şase miliarde de dolari) pe an fără închiderea fabricilor. Această autorizație este totuși condiționată de angajamentele celor două companii de a menține concurența în întreprinderile mici. „Accesul la o piaţă competitivă pentru autovehiculele utilitare mici este importantă pentru mulţi angajaţi independenţi şi pentru IMM-urile din Europa. Putem aproba fuziunea dintre Fiat Chrysler şi PSA datorită angajamentelor lor de a facilita intrarea şi expansiunea pe piaţa autovehiculelor utilitare mici. Pe alte pieţe unde cei doi producători auto sunt activi în prezent, concurenţa va rămâne vibrantă după fuziune”, a afirmat comisarul european pentru concurenţă, Margrethe Vestager. Comisia Europeană şi-a exprimat temerile că tranzacţia, aşa cum a fost notificată iniţial, va afecta concurenţa pe piaţa autovehiculelor utilitare în Belgia, Cehia, Franţa, Grecia, Italia, Lituania, Polonia, Portugalia şi Slovacia, unde companiile au o cotă de piaţă combinată extrem de ridicată şi concurează strâns. Astfel, fuziunea ar fi dus la preţuri mai ridicate pentru clienţi. Cele două grupuri se angajează să extindă acordul de cooperare între PSA și Toyota pe segmentul utilitarelor, în timp ce  în anumite oraşe Fiat Chrysler şi PSA vor permite dealerilor lor să repare maşinile brandurilor rivale. Acţionarul majoritar al FCA este Exor, compania holding a familiei italiene Agnelli, în timp ce investitorii PSA sunt familia Peugeot, Guvernul francez şi compania chineză Dongfeng.

Ultimele stiri

  • Obiectivul giganților tehnologici din China: cipurile Nvidia
  • „Sistemul” a decis: iese Bolojan, intră Nazare!
  • Halucinant. Guvernul dă vina pe populație. ”Românii prefera alimentele din import”
  • Americanii se feresc de inteligența artificială?
  • Vinicius l-a amețit până a cedat. “E cel mai bun din lume!’
  • Infantino își freacă mâinile! Milioane de bilete vândute deja pentru CM 2026
  • Ministrul Mediului face loc activiștilor din ONG-uri. Vor să acapareze Romsilva
  • Marco Rubio – porumbel în Ucraina, șoim în Venezuela
  • Euroclear trage alarma: utilizarea activelor rusești, pericol pentru guvernele europene
  • Furtună politică! Simion cere demisia lui Moșteanu: „Un ministru al Apărării cu studii mincinoase nu poate conduce Armata României!”
  • Exit mobile version