AcasăSPORTWall Street cucerește fotbalul! Super Liga Europeană bagă în faliment UEFA!

Wall Street cucerește fotbalul! Super Liga Europeană bagă în faliment UEFA!

„Brexit” în fotbalul european. Superliga banilor care faultează Liga Campionilor

Politicienii europeni critică planul înființării unei Super Ligi europene de fotbal. Criticii, între care președintele francez Emmanuel Macron și premierul britanic Boris Johnson, spun că aceasta amenință să submineze meritocrația în sport. În spatele vorbelor atent alese ale liderilor din Occident stă, însă, altceva. Realitatea cruntă a ofensivei finanțiștilor de pe Wall Street asupra fotbalului. JP Morgan aruncă miliarde într-o competiție care va duce la falimentul UEFA!

Președintele francez Emmanuel Macron și premierul britanic Boris Johnson au declarat că sunt pregătiți să se opună înființării unei asemenea competiții. Cum, totuși, dacă banii, faima și relațiile sunt în buzunarele bancherilor, care acum fac alianță cu 12 dintre cele mai puternice cluburi de pe continent?!

În timp ce cluburile de fotbal de top din Europa și-au anunțat intenția de a ieși din competițiile de elită ale UEFA, dorind să facă un alt turneu, profitabil și autonom, Macron a declarat că Franța va sprijini „toate măsurile” luate de organele de conducere ale fotbalului pentru a apăra competițiile existente ale Europei. Ulterior, și Boris Johnson a adăugat că o Super Ligă europeană ar fi „foarte dăunătoare fotbalului”. „Guvernul va sprijini forurile europene în acțiunea lor”. Foarte probabil, și autoritățile italiene și spaniole vor avea aceeași poziție.

JP Morgan, cei care au dat șah fotbalului european

Discuțiile despre o altă ligă de fotbal au apărut încă de duminică, dar se știa despre ele de câțiva ani. New York Times a raportat că 12 cluburi – șase din Anglia, trei din Spania și trei din Italia – sunt membri fondatori ai Super Ligii. Vorbim despre Manchester United, Liverpool, Manchester City, Arsenal, Chelsea și Tottenham, Real Madrid, Barcelona, Atletico Madrid Juventus, AC Milan și Inter Milan.

Super Liga ar avea consecințe dintre cele mai grave pentru echipele mai mici. Unul dintre principiile pe care le va încălca noua întrecere se referă la intrarea într-o competiție pe baza meritului sportiv. În schimb, bancherii de pe Wall Street s-au gândit să permită celor 15 cluburi fondatoare să își asigure pe viață locul în această Cupă, indiferent de rezultatele din teren.

Acum, britanicii caută soluții prin care să se opună. Secretarul pentru Cultură, Oliver Dowden, a cerut o listă cu „opțiuni foarte solide” pe care Guvernul să le ia în considerare  împotriva celor șase cluburi engleze „răzvrătite”. Printre altele, se discută despre așa-numitul model german, unde fanii sunt co-proprietari ai cluburilor și, astfel, se evită riscul privatizării entităților sportive. De altfel, și asta poate fi o explicație pentru absența celor de la Bayern Munchen și/ sau Borussia Dortmund din acest proiect al Super Ligii. Cu legislația germană nu-i de joacă!

„Vom examina toate măsurile pe care le avem la dispoziție, la toate nivelurile, atât judiciare, cât și sportive, pentru a preveni înființarea acestei Super Ligi europene” – comunicat UEFA

Bancherii de pe Wall Street pun la bătaie 6 miliarde. Pentru început!

Financial Times scrie că European Super League va beneficia de o finanțare de 6 miliarde de dolari (5 miliarde de euro) de la banca JPMorgan! „În schimbul angajamentului lor, cluburile fondatoare vor primi o plată unică de aproximativ 3,5 miliarde euro destinată exclusiv investiţiilor în infrastructură şi vor compensa impactul crizei Covid-19”, se menționează în comunicatul promotorilor acestei idei.

Banii par a fi forța motrice, iar JP Morgan promite să ofere o cât mai bună distribuire a veniturilor, pe tot parcursul unui sezon. Bani din bilete, bani din publicitate, bani de la sponsori, bani, bani, bani pentru și-așa cele mai avute cluburi de fotbal din lume! Alde Real Madrid și Barcelona se plâng că veniturile lor au fost puternic afectate de pandemia Covid-19, cu sponsori retrași și fără spectatori în tribune; în schimb, contractele de zeci de milioane ale fotbaliștilor-vedetă trebuie onorate, așa că… Welcome, JP Morgan!

Se așteaptă ca ESL să genereze o cifră de afaceri care să depășească 10 miliarde de euro în primele sezoane!

Cum va funcționa noua Super Liga

Super Liga europeană va avea la întotdeauna 20 de cluburi participante – 15, în calitate de cluburi fondatoare, și alte 5 prezente prin invitație. An de an, cele 15 cluburi fondatoare vor fi prezente în noua competiție și niciodată nu vor retrograda!

Meciurile vor avea loc la mijloc de săptămână, așa cum se întâmplă cu partidele din UEFA Champions League. Weekend-urile vor fi rezervate, păstrând tradiţia, partidelor din competiţiile interne.

Super Liga va începe în luna august. Vor exista două grupe de câte 10 echipe, cu meciuri tur-retur. Primele 3 din fiecare grupă se califică direct în sferturile de finală. Locurile 4 și 5 vor juca într-un play-off pe sistem tur-retur pentru ultimele două locuri din sferturile de finală (va fi în dublă manşă). Vor fi semifinale tur-retur, iar finala în luna mai.

Și Comisia Europeană se revoltă

UEFA a avertizat duminică că cluburile implicate în ESL ar putea fi interzise de la toate celelalte competiții, inclusiv cele la nivel național, european sau mondial. În plus, fotbaliștii ar urma să fie „blocați” la partidele echipelor naționale.

Vicepreședintele Comisiei Europene responsabil cu promovarea modului de viață european, Margaritis Schinas, și-a declarat opoziția față de proiectul ESL: „Trebuie să apărăm un model sportiv european bazat pe valori și bazat pe diversitate și incluziune”.

Și Asociația Cluburilor Europene (ECA) a anunțat într-un comunicat că „se opune ferm” propunerii înființării unei Super Ligi de fotbal. Membrii ECA se vor întâlni în zilele următoare „pentru a lua deciziile corespunzătoare”.

Burleanu nu crede în proiectul ESL. FRF se opune, chiar dacă nu interesează pe nimeni!

Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a criticat și el iniţiativa ESL.

„Această competiție poate să distrugă modelul european al sportului, care este bazat pe un sistem de retrogradare-promovare și totodată pe principiul solidarității. Din punctul meu de vedere, cluburile care vor face pasul spre această competiție au interese exclusiv financiare și nu sunt absolut deloc interesate de pasiunea suporterilor, de investițiile în propriile academii. Altfel spus, tratează echipele de fotbal, și mă refer acum la acționariatul acestor cluburi, doar ca un produs de entertainment”, a declarat Burleanu.

author avatar
Tudor Borcea
632 afisari

8 COMENTARII

  1. Daca o singura banca americana JPMorgan e in stare sa faca așa ceva,iar UEFA nu taie in carne vie, înseamna că UEFA e glugă de coceni, tare doar cu cluburile din fotbalul sărac.Asta ar explica și noile formate de cupe europene,CL,UEFA, și ultima cupa ce stă să apara pt. fotbalul din tarile mai sarace din estul europei..Eliminarea campioanelor naționale din Cupa Campionilor aka Champ.Ligue a fost primul pas spre elita fotbalului bogat, sa nu cumva sa mearga din banii UEFA catre saraci. Cluburile care au achiesat la jmekeria propusa de JPMorgan sa fie puse cu botu pe labe de UEFA la cel mai dur mod posibil! Amenzi ,suspendari, cu anii din competițiile UEFA și FIFA!

    • Esti doar un prost.. e ca si cum cersesti echipe din burkina faso sa joace cu liverpool. Poate doar tu si ma-ta va uitati. Asa, abia astept sa vad saptamanal mecouri gen real-liverpool, barca-milan etc.
      Pune-ti botul pe labe si suge-o! Forta echipele puternice! #mueUEFA

  2. Ce meritocratie? Unde e sportul cand un fotbalist roman castiga 3000 de euro si in LC un fotbalist castiga sute de milioane?Sau cam care e diferenta intre un campion de fotbal si un campion de sah sau un campion de aruncarea suliti?
    Apoi hai sa vedem evaziunea la nivel de mercenariat in vanzari ca pe sclavi.

  3. Mai sare si prostu ala Voiculescu de la Frf asa l-a facut muci pe arbitru roman cu rasismul. Trebuia sa-si dea demisia balalaul ala dupa decizia Uefa.

  4. N-ai voie tranzatii mai mari de 1 mil sa zicem da ce caca aur dupa fiecare masa🥇…
    E un sport pentru copii.

  5. Asta ce e acum e un rahat mare jucat de elite, toti sunt numai cu figuri incap, si cel mai important, toti jucatorii se dopeaza in draci, iar acest subiect e tot tabu, de vre-o 15 ani !! 🙂 Oricum, nimeni nu se mai uita la meciuri in direct, fotbal adevarat se juca in anii `70 si `80, acum numai tarfe bine platite sunt pe teren, nu fotbalisti !! 🙂 Iar cei mai mari kokalari sunt CR7 si pitikul ala de Messi, doi idioti utili ai Noii Ordini Mondiale, nici cu barna nu le ajungi la nas la aia doi !! 🙂 Sper sa dea faliment cu totii in urmatorii 3 ani !! 🙂

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger