AcasăȘTIRI EXTERNEBrexit cu regrete: „Ne-au mințit despre tot”. „Au plecat polonezii, românii, bulgarii…”

Brexit cu regrete: „Ne-au mințit despre tot”. „Au plecat polonezii, românii, bulgarii…”

Brexit cu regrete: „Ne-au mințit despre tot”. „Au plecat polonezii, românii, bulgarii…”

Din ce în ce mai mulți insulari își exprimă dezamăgirea post-Brexit, în fața penuriilor diverse, în apropierea sărbătorilor de iarnă, și în fața lipsei de mână de lucru străină.

De la divorțul său de Uniunea Europeană, Marea Britanie s-a confruntat cu dificultăți economice majore, în special din cauza revenirii frontierelor și, împreună cu acestea, a barierelor vamale. O criză experimentată frontal în Stoke-On-Trent, unul dintre orașele care au votat cel mai mult în favoarea Brexitului.

„Nu s-au mai simțit bineveniți aici”

Închiderea în cascadă a magazinelor, afaceri de vânzare și spații comerciale abandonate: la intrarea în Stoke-On-Trent, la nord de Birmingham, nu există nici o îndoială, declinul activității este evident.

Pavel Suder, un comerciant anglo-polonez, importator de produse din țara sa natală, a trebuit să-și închidă magazinele unul după altul. Mai are un singur magazin alimentar, o măcelărie, pe care nu este sigur că îl poate păstra din cauza barierelor vamale, care duc la creșterea prețurilor.

Exporturile către Uniunea Europeană au scăzut cu 12% și importurile cu 13% între iulie 2018 și iulie 2021. Sectorul alimentar este cel mai în dificultate, cu o scădere de 75% a exporturilor către Europa în ianuarie. Ca pentru mulți est-europeni, problema revenirii se pune și pentru Pavel Suder. „Majoritatea polonezilor au plecat, la fel și românii și bulgarii. Nu s-au mai simțit bineveniți aici”, explică el.

„Este absurd că străinii ne fură munca”

Acest oraș din centrul Angliei a votat 70% pentru Brexit, cu mult peste media națională, care se ridica la 51,89% pentru „Da” în iunie 2016. „Oamenii au avut tendința să creadă că străinii pe care îi vedeau pe străzi, în cartiere, le furau munca”, spune un rezident. „Pentru mine, asta este absurd”.

Britanicii n-au prevăzut – iar politicienii pro-Brexit au tăcut – că o întreagă forță de muncă care gestiona sectoare întregi ale economiei avea să dispară. Transportul rutier, esențial pentru economia regiunii bazată pe depozitare și redistribuire, este marcat în special de acest val de plecări. O companie de produse pentru baie, a suferit, de exemplu, de lipsa de șoferi de camioane, care a forțat companiile partenere să crească salariile lucrătorilor pentru a angaja cu succes, scrie LCI.

„Este o problemă imensă”, a spus Phil Peacock, șeful unui depozit. „Ne aflăm în centrul geografic al țării, o răscruce logistică în care afacerea cu depozite a înlocuit industria tradițională”. Potrivit sindicatului transportului rutier, aproximativ 100.000 de posturi de șoferi sunt vacante.

„Nu a ieșit așa cum ne-a dorit”

În schimb, companiile care se descurcă bine sunt cele care au reușit să-și mențină forța de muncă internațională, cum ar fi o companie electronică de distribuție a pieselor de schimb care exportă în 179 de țări din întreaga lume. „Oamenii preferă să audă pe cineva care știe să le poată vorbi în limba lor”, explică managerul de marketing. Dar compania nu este scutită de obligația de a-și crește salariile, confruntându-se și cu probleme de recrutare.

Regiunea Stoke-On-Trent este emblematică pentru tranziția industrială care a marcat Regatul Unit. Fost bazin minier, a fost un bastion al stângii laburiste înainte ca conservatorii să preia controlul teritoriului în 2019. La câțiva ani după votul pentru Brexit, unii rezidenți regretă alegerea lor. „Nu a ieșit așa cum ne-am fi dorit”, recunoaște unul dintre ei. „Ne-au mințit despre tot”, spune altul.

Unele voci cred acum că doar o redeschidere a granițelor ar putea reda viața fostei capitale a industriei ceramice a țării, încă prizonieră a nostalgiei pentru gloriosul său trecut industrial care a favorizat foarte mult votul pro-Brexit.

author avatar
Tudor Borcea