AcasăȘTIRI EXTERNEBREAKING NEWS: Doliu în Familia Regală britanică! A murit Prințul Philip

BREAKING NEWS: Doliu în Familia Regală britanică! A murit Prințul Philip

sursa foto: twitter.com/kensingtonroyal

Prințul Philip al Marii Britanii a murit, vineri, la venerabila vârstă de 99 de ani.

Anunțul trist a fost făcut din direcția Familiei Regale, prin intermediul unui scurt mesaj, postat pe rețelele de socializare, comunicându-se faptul că Prințul Consort Philip, Ducele de Edinburgh, a sfârșit în cursul dimineții, la Castelul Windsor.

”Cu profundă durere, Majestatea Sa Regina a anunțat moartea iubitului ei soț, Alteța Sa Regală Prințul Philip, Duce de Edinburgh. Alteța Sa Regală a murit în pace în această dimineață la Castelul Windsor”, se transmite în mesajul venit dinspre Palatul Buckingham.

Soțul Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii ar fi împlinit în vară, pe 10 iunie mai exact, 100 de ani. În ultima vreme se aflase că starea acestuia de sănătate fusese în atenția cadrelor medicale. La mijlocul lunii februarie, acesta fusese spitalizat în Londra, fiind externat după 28 de zile de la internare.

Regina Elisabeta a II-a și Prințul Philip s-au căsătorit în 1947. Au fost alături, ca soț și soție, o viață de om – peste șapte decenii. Au patru copii – Charles, Prințul de Wales, Principesa Anne, Andrew, Ducele de York, și Prințul Edward. De asemenea, Regina Elisabeta a II-a și Prințul Philip au 9 nepoți șoi șase strănepoți.

author avatar
Cristina Stefan
634 afisari

3 COMENTARII

  1. In afara faptului ca 74 de ani a dormit in aceeasi camera cu Betty ,mai cunoasteti si alte merite ale acestui personaj sters si anost care a cheltuit timp de 100 de ani impozitele englezilor de rand?

  2. Reformulez : In afara faptului ca hales ka kat in aceeasi camera cu Livia , imi recunoasteti si alte merite ca personaj sters , anost si troll diliu pentru care Raionul a prapadit copeicutele sa posteze in National ?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai

Românii se află în toiul pregătirilor de Paşte 2024, iar asta înseamna şi goana prin supermarketuri. Kaufland, Lidl şi Carrefour sunt câteva dintre cele...

Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis gânduri bune către românii din Diaspora, în Pastorala de Sfintele Paşte 2024.El a punctat că „Taina Pocăinţei...
proger