AcasăȘTIRI EXTERNEBoris Johnson a dat-o-n bară rău de tot! GAFA colosală ce-l face...

Boris Johnson a dat-o-n bară rău de tot! GAFA colosală ce-l face de râs peste tot în lume

boris johnson

Boris Johnson, fostul premier al Marii Britanii, a comis o gafă monumentală în Camera Comunelor, unde i-a adus un omagiu lui Vladimir Putin, în locul lui Volodimir Zelenski, în prima sa intervenţie în Camera inferioară a Parlamentului britanic.

”Mulţumesc, de asemenea, pentru leadershipul care inspiră al lui Vladimir Putin”, a declarat el.

Johnson a încercat să se corecteze repede

Ex-premierul din UK şi-a dat seama de gafa comisă, a reluat şi a spus ”leadershipul care inspiră al lui Volodimir Zelenski”. Deputaţii au râs de această gafă a fostului premier britanic, care a încercat să rămână calm.

Altfel, Boris Johnson a lăudat Forţele armate ucraine şi ajutorul oferit de regatul Unit Ucrainei în Războiul rus din Ucraina. ”Eroismul Forţelor armate ucrainene, mulţumită, în parte, armamentului pe care suntem mândri să le oferim…”, a declarat el.

A respins orice acord cu Putin

Fostul premier al Marii Britanii a precizat apoi, că orice acord cu Vladimir Putin ”ar transmite un semnal în lume că violenţa dă roade”.

”Nu există absolut niciun semn că Putin vrea un astfel de compromis sau că se poate avea în credere în el că-l va realiza.

De aceea nu avem absolut nicio altă opţiune în afară de a menţine cursul, de a rămâne hotărâţi. Dacă Putin îşi intensifică agresiunea, noi trebuie să ne intensificăm apărarea ucrainenilor, a adăugat Boris Johnson.

author avatar
Andrei Ștefan
844 afisari

4 COMENTARII

  1. Gura păcătosului adevăr grăiește.

    Oricum, eu m-am săturat să aud sau să citesc de perciunatul deviant de jelinschi ăsta

  2. Extraordinafara gafa… A incurcat un nume… intr- adevar stire care numai voi o putati arunca in foaie.

  3. Bine ca nu l-a confundat pe Trump cu Biden….Concluzia-astia din politica sunt toti niste slugoi senili

  4. Boris Johnson adevarat este kaput, iar acest mascat este doar raspandacul Mafiei Khazare, aghiotantul fiicei lui Hitler, Angela Merkiller.

    Actorashul Soros – Zelensky Poponel este fugit din Kiev de o saptamana.
    Ca si adevaratul Zelensky, s-ar putea sa fie deja executat de shefii lui cu o supradoza, pentru ca nu si-a indeplinit misiunea.

    Adevaratul Poponel Zelensky a fugit in SUA la doua saptamani dupa ce Rusia a intrat in Ucraina,
    si shefii lui l-au executat cu o supradoza in casa lui de 34 de milioane de dolari din Florida,
    pentru ca nu i-a ascultat cand a fost avertizat ca Rusia va intra cu trupe in tara Satanei.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger