AcasăȘTIRI EXTERNEBombă pentru prințul moștenitor al Arabiei Saudite. Joe Biden publică raportul despre...

Bombă pentru prințul moștenitor al Arabiei Saudite. Joe Biden publică raportul despre asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi

Bombă pentru prințul moștenitor al Arabiei Saudite. Joe Biden publică raportul despre asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi

Administrația președintelui SUA, Joe Biden, este așteptată să publice, joi, un raport declasificat al serviciilor americane de informații, potrivit căruia prințul moștenitor din al Arabiei Saudite, Mohamed bin Salman (cunoscut sub numele de „MBS”), a aprobat asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi, în 2018.

Aceste raport este potențial exploziv pentru MBS și pentru relațiile dintre Washington și Riad.

Noul președinte american nu a vorbit încă cu liderii regatului saudit, aliați foarte apropiați ai predecesorului său Donald Trump în Orientul Mijlociu.

Dar el a făcut deja cunoscut faptul că va vorbi atunci când va veni vremea cu regele Salman, mai degrabă, decât cu prințului moștenitor Mohammed bin Salman, un interlocutor privilegiat al diplomației Trump.

Casa Albă a confirmat intenția lui Joe Biden de a „recalibra” relația cu Riadul în raport cu guvernul anterior al SUA, acuzat adesea că a închis ochii la problema drepturilor omului.

Publicarea raportului Khashoggi ar trebui să fie primul test al acestei „recalibrări”.

Jurnalistul saudit, rezident în Statele Unite și editorialist pentru cotidianul Washington Post, a fost asasinat în 2018, în consulatul țării sale din Istanbul, de un comando al agenților saudiți.

Trump: „I-am salvat pielea lui MBS”

Senatul american, care a avut acces la concluziile serviciilor secrete ale celei mai puternice țări din lume, a decis atunci că prințul moștenitor MBS era „responsabil” pentru această crimă.

Dar Donald Trump nu a vrut niciodată să-l blameze public pe MBS pentru a păstra alianța cu Arabia Saudită, un pilon al strategiei sale anti-Iran și un mare cumpărător de arme americane.

„I-am salvat pielea”, a recunoscut chiar fostul lider de la Casa Albă jurnalistului american Bob Woodward, scrie AFP.

Consilierul prezidențial pentru securitate națională, Jake Sullivan, a declarat săptămâna trecută la CNN International că publicarea documentului va fi însoțită de un „răspuns” din partea Washingtonului pentru „a se asigura că cei responsabili pentru această crimă vor da socoteală”.

Biden: „Am citit raportul”

Joe Biden a spus, miercuri, că a citit raportul serviciilor de informații cu privire la asasinarea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi. „Da, l-am citit”, le-a spus președintele democrat reporterilor care l-au întrebat în această privință, scrie La Presse.

Iar „raportul declasificat” va fi publicat  „în curând” de către directorul informațiilor naționale, Avril Haines, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, fără a oferi alte detalii.

 

Foto: Facebook

 

 

 

 

 

author avatar
Tudor Borcea