Cauta

Blocajul guvernamental din SUA, la un pas de final. Ce spune președintele Trump

Blocajul guvernamental din SUA, la un pas de final

Cel mai lung blocaj („shutdown”) guvernamental din istoria SUA ar putea să se încheie în curând.

Senatorii americani au ajuns la un acord menit să pună capăt paraliziei bugetare care blochează o parte din serviciile publice ale ţării de 40 de zile, un record- informează presa din SUA, notează News.ro.

Reprezentanţii republicani şi democraţi au ajuns la un acord provizoriu ce permite finanţarea guvernului până în ianuarie, potrivit CNN şi Fox News.

Prima reacție a președintelui Trump

Președintele Donald Trump a făcut primele precizări pe acest subiect, declarând că blocajul guvernamental din Statele Unite se apropie de final.

„Se pare că ne apropiem de sfârşitul `shutdown-ului`”, a declarat preşedintele Donald Trump în faţa presei, la întoarcerea la Casa Albă, după ce liderul american şi-a petrecut weekendul la reşedinţa sa din Florida, Mar-a-Lago.

Textul trebuie să treacă şi prin Camera Reprezentanţilor

Unda verde dată în Senat a fost doar primul pas în această chestiune. După aprobarea în Senat, textul va trebui să treacă şi prin Camera Reprezentanţilor, înainte de a fi prezentat lui Donald Trump pentru a fi semnat.

În tot acest context e de amintit faptul că sute de mii de funcţionari federali lucrează fără să fie plătiţi de la începutul „shutdown-ului”, la 1 octombrie, care perturbă plata ajutoarelor sociale şi traficul aerian.

Potrivit parlamentarilor, acordul obţinut în Senat ar trebui să permită refinanţarea programului de ajutor alimentar care susţine 42 de milioane de americani şi ale cărui plăţi sunt perturbate de blocarea bugetului.

De asemenea, acesta ar implica anularea concedierii a mii de funcţionari federali de către Donald Trump luna trecută şi organizarea unui vot privind prelungirea ajutoarelor pentru sănătate, care urmează să expire la sfârşitul anului.

„Concedieri abuzive”

Propunerea „va proteja funcţionarii federali împotriva concedierilor abuzive, îi va reintegra pe cei care au fost concediaţi pe nedrept în timpul „shutdown-ului” şi va garanta că funcţionarii federali vor primi salariile retroactiv”, a afirmat senatorul democrat Tim Kaine, într-un comunicat.

Însă șeful minorităţii democrate din Senat, Chuck Schumer, a deplâns faptul că extinderea ajutoarelor pentru sănătate face obiectul unui vot şi nu al unei prelungiri directe. „Această luptă va continua şi trebuie să continue”, a declarat el în camera superioară.

Senate votes to end government shutdown

Ultimele stiri

  • Proiectul care schimbă totul. Asigurarea obligatorie pentru locuințe va include și exploziile din locuințe
  • Războiul din Ucraina va continua. Trump se dă mare, Putin își menține obiectivele, iar Zelenski nu obține nimic
  • Urmărit de o haită de câini, un bărbat a căzut într-un lac dintr-un parc din Craiova. Cine a intervenit în ajutorul său – VIDEO
  • O mașină a luat foc pe una dintre cele mai aglomerate artere din Capitală: traficul rutier în zonă, afectat – FOTO
  • Pe cine bârfim la mesele de sărbători? Că suntem toți aici. Să așteptăm să plece primul!
  • Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României și Moș Crăciun au ajuns, în prag de sărbători, în casa supercampionului României la aritmetică mentală, Karlos Tănăsucă
  • Anunț CARPATHIA PENSII
  • Fostul mare handbalist Cristian Gațu s-a recăsătorit la 80 de ani, după un divorț cu scandal
  • Vom avea primul Revelion fără petarde! Românii s-au speriat de amenzile uriașe și de închisoare
  • UPDATE. CCR amână din nou decizia privind pensiile magistraților. Când e noul termen
  • Exit mobile version