AcasăȘTIRI EXTERNEBlestemul schemelor Ponzi. Sora lui Bernie Madoff și soțul ei, ciuruiți de...

Blestemul schemelor Ponzi. Sora lui Bernie Madoff și soțul ei, ciuruiți de gloanțe! (VIDEO)

Blestemul schemelor Ponzi. Sora lui Bernie Madoff și soțul ei, găsiți ciuruiți de gloanțe

Sora lui Bernie Madoff, fosta legendă de pe Wall Street și creierul celei mai mari scheme Ponzi din istoria financiară, și soțul ei, au fost găsiți morți, într-un caz aparent de crimă-sinucidere, potrivit poliției din Florida, SUA.

Oamenii legii, care au răspuns la un apel la 911, i-au găsit pe Sondra Wiener (87 de ani) și pe soțul ei, Marvin (90 de ani) fără viață prezentând răni produse prin împușcare, la locuința acestora din Boynton Beach, în Florida, a anunțat, duminică, biroul șerifului din comitatul Palm Beach.

„Detectivii de la Divizia de infracțiuni violente au sosit la fața locului pentru a continua investigațiile. După cercetări suplimentare, se pare că a avut loc o crimă urmată de sinucidere”, se arată în comunicat.

Dramele familiei Madoff

Autoritățile nu au dezvăluit care din cei doi soți a apăsat pe trăgaci, dar biroul șeriful a spus că cauza morții celor doi va fi stabilită în final de către medicul legist, scrie CNN.

Potrivit datelor recensământului din SUA, Sondra Wiener este sora finanțatorului căzut în dizgrație Bernard Madoff, care a murit anul trecut, la vârsta de 82 de ani, în timp ce executa o pedeapsă de 150 de ani într-o închisoare federală.

Ce este schema Ponzi

Madoff era cunoscut pentru orchestrarea unei scheme masive Ponzi care a distrus averile oamenilor și a ruinat organizațiile de caritate, prejuduciul fiind de 20 de miliarde de dolari- cea mai mare fraudă financiară din istoria SUA.

Tragediile de familie au urmat condamnării sale. Madoff a avut doi fii, ambii care lucrau pentru firma sa. Mark Madoff, fiul mai mare, s-a sinucis în 2010, iar celălalt fiu al său, Andrew, a murit de cancer în 2014.

Peter, fratele lui Madoff și al Sondrei Wiener, a ispășit și o pedeapsă de 10 ani de închisoare pentru implicarea sa în fraudă. A fost condamnat în 2012 și a fost eliberat din închisoare în noiembrie 2019 și condamnat la domiciliu. Condamnarea s-a încheiat în august 2020.

author avatar
Tudor Borcea
918 afisari
Zenville

Ultimele știri

COD GALBEN de la ANM. Ploi torențiale, descărcări electrice și vânt, în aproape jumătate de țară – HARTA/Cum va fi vremea în București

Se anunță vreme capricioasă, în mai multe zone ale țării. Meteorologii au anunțat județele în care se vor semnala fenomene specifice instabilității atmosferice. Mai...

Secretul unei vacanţe reuşite. Când este bine să vizitezi destinaţiile preferate, ca să eviţi aglomeraţia şi preţurile ridicate

Vara se apropie cu paşi rapizi, iar românii se gândesc deja la destinaţiile preferate de vacanţă. Specialiştii în turism vin cu sfaturi pentru o...
proger