AcasăȘTIRI EXTERNEBill Clinton, internat la terapie intensivă. Noi probleme medicale pentru fostul președinte...

Bill Clinton, internat la terapie intensivă. Noi probleme medicale pentru fostul președinte al SUA

bill clintonBill Clinton, internat la terapie intensivă. Noi probleme medicale pentru fostul președinte al SUA

Fostul președinte american Bill Clinton a fost internat marți seara, într-o secție de terapie intensivă, pentru a primi tratament pentru o infecție care nu are legătură cu Covid-19, potrivit purtătorului său de cuvânt.

Spitalizarea a avut loc în California, la centrul medical Irvin. Clinton este în recuperare şi are o stare generală bună, notează CNBC.

„Se reface, este într-o dispoziţie bună şi extrem de recunoscător medicilor, infirmierilor şi personalului care i-a oferit excelente îngrijiri”, a spus Angel Urena, purtătorul de cuvânt al lui Bill Clinton, într-un comunicat pe Twitter.

Purtătorul de cuvânt a publicat de asemenea un comunicat al medicilor lui Bill Clinton, în care se precizează că acesta a fost spitalizat pentru a fi monitorizat îndeaproape şi că i s-au administrat intravenos antibiotice. Clinton rămâne la spital pentru o monitorizare constantă, adaugă comunicatul medicilor, făcând referire la o infecţie de sânge.

După două zile de tratament, Bill Clinton reacţionează bine la antibiotice. Echipa medicală din California este în comunicare constantă cu echipa medicală prezidenţială de la New York, inclusiv cu cardiologul său. Sperăm că el se va întoarce în curând acasă, continuă comunicatul.

Bill Clinton, operat pe inimă

NBC News, citând o sursă apropiată lui Clinton, a declarat că fostul președinte se află în terapie intensivă ca „măsură de precauție” luată de spital pentru a-l izola – nu pentru că a fost necesară ca parte a tratamentului său. Infecția inițială a fost diagnosticată ca fiind urologică, dar s-a transformat într-una mai largă, a declarat sursa, potrivit raportului NBC.

Bill Clinton, care are 75 de ani, are, de asemenea, un istoric de probleme cardiace. În 2004, a suferit o operație de bypass cardiac din cauza arterelor înfundate. În 2010, a suferit o altă procedură cardiacă pentru a introduce două stenturi pe o arteră coronară.

author avatar
Andreea Vlad