AcasăȘTIRI EXTERNEBig Pharma dă iar lovitura. Vaccinul împotriva variolei maimuței, în mâna unui...

Big Pharma dă iar lovitura. Vaccinul împotriva variolei maimuței, în mâna unui singur producător

Big Pharma dă iar lovitura. Vaccinul împotriva variolei maimuței, în mâna unui singur producător / Foto: Facebook

Dezvoltatorii singurului vaccin omologat împotriva variolei maimuței sunt pregătiți să dea lovitura. Bavarian Nordic din Danemarca, singurul laborator care produce un vaccin deja autorizat special pentru maladie, a văzut cum comenzile au explodat odată cu apariția virusului, dar spune că le poate onora pe toate.

„Omologarea din partea autorităților sanitare americane primită în 2019 (…) a devenit brusc foarte, foarte relevantă pentru sănătatea internațională”, zâmbește vicepreședintele Bavarian Nordic, Rolf Sass Sørensen, la sediul companiei biotech din portul Copenhaga. Are și de ce.

Milioane de doze în stoc

Surprins de răspândirea bolii în afara celor unsprezece țări din Africa Centrală și de Vest în care este endemică, Sass Sørensen spune că poate satisface cererea, chiar și cu o singură unitate de producție.

„Având în vedere cererea actuală, putem aproviziona cu ușurință piața mondială. Avem câteva milioane de doze în vrac, putem să le punem în flacoane și să ne asigurăm că epidemia actuală este tratată”, a declarat el. Bavarian Nordic are o capacitate de producție anuală de 30 de milioane de doze la fabrica sa din nordul capitalei, informează 7sur7.

Vaccinul său antivariolic este un ser de a treia generație, un vaccin viu care nu se replică (nu se replică în corpul uman), comercializat sub numele de Imvanex în Europa, unde a fost autorizat din 2013, Jynneos în SUA și Imvamune în Canada.

Indicat inițial pentru variola la adulți, o boală considerată eradicată în urmă cu aproximativ 40 de ani, tratamentul necesită două doze. Potrivit lui Sass Sørensen, vaccinul este „în stoc în multe țări” și poate fi aplicat înainte sau după expunerea la boală.

„Dacă te vaccinezi la câteva zile după ce ai fost expus, poți fi de asemenea protejat”, spune el. După ce a primit undă verde din partea autorităților americane în urmă cu trei ani, Bavarian Nordic lucrează la extinderea licenței europene pentru variola maimuței.

100.000 de vaccinuri pentru UE

În UE, autoritatea sanitară Hera (creată în urma pandemiei Covid-19) a achiziționat aproape 100.000 de vaccinuri care vor fi puse la dispoziția celor 27 de state membre ale UE, precum și a Norvegiei și Islandei. Primele livrări sunt așteptate până la sfârșitul lunii iunie pentru țările prioritare, au precizat autoritățile europene.

De asemenea, SUA au anunțat că și-au refăcut stocul cu încă 500.000 de doze, plus 100 de milioane de unități dintr-un alt vaccin antivariolic de la compania franceză Sanofi. Canada și Danemarca au procedat la fel. În afară de aceste anunțuri, laboratorul danez ține la secret naționalitatea comanditarilor săi. „Nu dezvăluim numele țărilor, dar avem solicitări din toată lumea: Statele Unite, țări europene, Asia și Orientul Mijlociu”, spune Sass Sørensen.

Nici valoarea contractelor nu a fost făcută publică, dar pentru Bavarian Nordic este o mană cerească ce i-a permis să își majoreze de patru ori în trei săptămâni previziunile pentru 2022.

 

author avatar
Tudor Borcea