Biden vine în Europa. Reîncălzirea ciorbei „apărării valorilor democratice”. Dar gazul e rusesc și oala chinezească

Președintele SUA își începe, miercuri, 9 iunie, turneul pe vechiul continent, prima deplasare de acest fel pe care o face Joe Biden de la sosirea lui la Casa Albă. „America s-a întors”, a jubilat Bruxelles-ul, în timp ce observatorii dau drumul deja la dușul rece.

Joe Biden va aborda Europa ca orice alt președinte american (cu excepția predecesorului său imediat) de la al doilea Război Mondial încoace, estimează Matthew Karnitschnig, analist și corespondent pentru Europa al Politico.

Un război în Afganistan, o confruntare între Europa și Washington pentru o conductă rusă și un președinte american cu buzunarele pline de înalte promisiuni de a „apăra valorile noastre democratice”.

Sună cunoscut? Bine ați venit în 1981: președintele Ronald Reagan, care încerca să preseze Uniunea Sovietică după invazia Afganistanului și tentativele Moscovei de a elimina disidența populară din Polonia, a dorit ca aliații europeni (pe care i-a calificat „Chicken Littles”) să nu mai ajute URSS să construiască o conductă transsiberiană, care ducea la creșterea dependenței continentului de gazul rusesc.

Europa a refuzat și Reagan a făcut în cele din urmă pasul înapoi. Dacă asta sună cunoscut este poate și pentru că Joe Biden, un tânăr senator al comitetului pentru relații externe în 1981, a făcut exact aceeași mișcare în primele luni ale propriei sale președinții. Singura diferență reală este numele conductei: Nord Stream 2.

„Istoria nu se repetă, doar rimează”

Lui John McCain, erou american din război și prietenul lui Biden de multă vreme, îi plăcea să spună că „istoria nu se repetă, doar rimează”. Maxima (adesea atribuită lui Mark Twain) ar servi drept un motto bun pentru călătoria lui Biden în Europa, săptămâna aceasta, unde va participa la o tocană de summit-uri, de la G7 la NATO.

Plus o întâlnire pe care o va avea la Geneva cu Vladimir Putin. Casa Albă subliniază că această întâlnire va avea loc numai după o serie de discuții la nivel înalt cu aliații săi.

Obiectivul lui Biden este de a susține o alianță occidentală încă debusolată și șocată de anii Donald Trump, cu o mare manifestare publică a angajamentului american față de Europa. În culise, Biden va lăsa însă declarațiile de dragoste și va împinge Europa să meargă în direcția Americii.

Cu alte cuvinte, va aborda Europa ca orice alt președinte american (cu excepția lui Trump) de la al doilea Război Mondial.

Având în vedere consensul larg dintre factorii de decizie politică și atotștiutorii potrivit cărora alianța transatlantică nu va mai fi niciodată aceeași după Trump, rapiditatea cu care relația Washigton-Bruxelles a revenit la normă este aproape șocantă.

Demersurile lui Biden de a se alătura acordului climatic de la Paris, angajamentul său de întări NATO împotriva agresiunii rusești și efortul său de a reactiva acordul nuclear iranian i-au lăsat pe europeni fermecați. După doar câteva luni în funcție, Antony Blinken, secretarul de Stat francofon al lui Biden (care s-a întâmplat să scrie o carte despre conducta lui Reagan, în anii 1980), este întâmpinat de europeni ca un vechi prieten de familie.

O întoarcere la normalitate?

„În comparație cu Trump, atmosfera este mult mai bună, dar asta nu înseamnă că nu există tensiuni”, a spus Boris Ruge, un diplomat de rang înalt care a ocupat funcția de șef adjunct al misiunii Germaniei la Washington din 2016 până în 2019.

Totuși, astfel de tensiuni, care astăzi se învârt în jurul unor aspecte precum comerțul, retragerea din Afganistan și vaccinurile anti-Covid-19, au fost un semn distinctiv al relațiilor transatlantice.

„Vedem normalitatea în acest moment”, a spus John Kornblum, fost ambasador american în Germania și diplomat veteran care a slujit în Europa sub mai mulți președinți, începând cu Lyndon B. Johnson.

De multe ori nu a fost ușor. Antipatia reciprocă dintre John F. Kennedy și cancelarul german Konrad Adenauer a fost atât de pronunțată încât cei doi șefi de stat aproape că nu și-au vorbit în timpul călătoriei președintelui american la Berlin, unde a rostit celebrul său discurs „Ich bin ein Berliner”.

Același lucru a fost valabil și pentru președintele Jimmy Carter și cancelarul Helmut Schmidt, a căror relație tulburată a fost documentată într-o carte de peste 500 de pagini numită „Cearta”.

După ce Trump a început să certe Europa, mulți europeni au tânjit după o întoarcere la anii Obama. Dar chiar și atunci, relația Europei cu Washingtonul era plină de dispute pe subiecte diverse, de la Siria la Ucraina și cheltuieli de apărare.

Victoria Nuland: „Fuck the EU”

„Fuck the EU”, a rostit neaoș Victoria Nuland, un diplomat american de rang înalt care supraveghea Europa, în  cursul unui apel telefonic piratat la acea vreme. Nuland s-a alăturat recent administrației Biden ca numărul trei din Departamentul de Stat.

Având în vedere incapacitatea UE de a vorbi pe o singură voce asupra politicii externe și reticența acesteia de a investi semnificativ mai mult în apărare, unii susțin că Europa nu mai contează prea mult pentru Washington în termeni geostrategici, mai ales atunci când vine vorba de centrul politicii externe a lui Biden: China.

Totuși, eforturile lui Biden pentru a curta Europa sugerează contrariul.

Este posibil ca Europa să nu se afle pe prima linie a efortului Washingtonului de a contracara influența chineză, dar Biden nu dorește să fie. Cu cât UE, cel mai mare partener comercial al Americii, este atrasă mai puțin în sfera Chinei, cu atât mai bine.

Europa a cunoscut o creștere spectaculoasă a angajamentului Chinei în regiune în anii Trump, culminând cu acordul de investiții istoric semnat de Beijing cu UE la sfârșitul lunii decembrie, cu doar câteva săptămâni înainte ca Biden să preia funcția. Acordul a servit ca sonerie de alarmă pentru noua administrație Biden.

„Dezbaterea asupra Chinei în Europa evoluează, nu atât din cauza lui Biden, cât din cauza președintelui chinez Xi Jinping”, a declarat Thomas Kleine-Brockhoff, șeful biroului din Berlin al German Marshall Fund.

Chiar dacă Europa a început să se apropie de opinia americană conform căreia China reprezintă o amenințare sistemică fundamentală pentru democrațiile lumii, este totuși sceptică cu privire la motivațiile americane.

Rău cu SUA, mai rău fără ea

„Europa nu are încredere în SUA”, a spus Kleine-Brockhoff. „Mulți se întreabă dacă este vorba într-adevăr despre gestionarea ascensiunii Chinei sau a hegemoniei americane”.

Dacă istoria este un ghid, europenii vor urma în cele din urmă exemplul Washingtonului, nu pentru că îngrijorările lor asupra hegemoniei americane vor dispărea, ci pentru că nu au de ales.

Europenilor le este incomod să să o recunoască, dar din toate punctele de vedere, SUA rămâne puterea organizatoare a regiunii.

Ne place sau nu, Europa depinde încă de SUA atât pentru securitate, cât și pentru prosperitate economică. Având în vedere că Rusia lui Vladimir Putin este o amenințare mereu prezentă la porțile Europei și chinezii care încearcă să adauge Europa la sfera lor de influență, este puțin probabil ca realitatea să se schimbe în curând.

În timp ce unii comentatori europeni avertizează cu privire la umbra care atârnă peste relația transatlantică post-Trump – și perspectiva că acesta se poate întoarce – adevărata lecție din președinția sa ar putea fi aceea că, atunci când ancora conducerii americane se desprinde, Europa are și mai multe dificultăți de funcționare.

„Da, noi, europenii, suntem complexați și da, suntem complicați și da, de asemenea, nu suntem unanimi cu privire la multe aspecte”, a spus Peter Beyer, un deputat german care servește drept punct de referință pentru relațiile transatlantice în guvernul Merkel.

Pentru europeni precum Beyer, SUA rămâne aliatul indispensabil al Europei. Într-un moment în care prosperitatea viitoare a Europei este umbrită de un eșec în a conduce revoluția tehnologică în curs, care remodelează economia globală, alianța cu SUA este mai mult decât o simplă cultură și valori occidentale comune.

Este vorba de supraviețuire. „Europa trebuie să crească”, a spus Beyer. Reagan nu ar fi putut spune asta mai bine.