AcasăȘTIRI EXTERNEBiden taie un braț al dragonului chinez. „Nu închidem ochii la crimele...

Biden taie un braț al dragonului chinez. „Nu închidem ochii la crimele Partidului”

Biden taie un braț al dragonului chinez. „Nu închidem ochii la crimele Partidului”

Senatul SUA a adoptat miercuri, 14 iulie, o lege care interzice importurile de produse din regiunea Xinjiang din China. Este cel mai recent efort al Washingtonului de a pedepsi Beijingul pentru ceea ce oficialii americani afirmă că este un genocid împotriva minorității uigure și a altor grupuri musulmane.

Legea de Prevenire a Muncii Forțate a uigurilor ar crea o „prezumție refutabilă” potrivit căreia bunurile fabricate în Xinjiang sunt rezultatul muncii forțate și, deci, interzise în temeiul Legii tarifare din 1930, cu excepția cazului în care autoritățile americane certifică altfel.

„Nu vom închide ochii asupra crimelor Partidului Comunist Chinez”

Adoptată în unanimitate, această măsură bipartizană transferă sarcina probei asupra importatorilor. Regula actuală interzice intrarea mărfurilor dacă există dovezi rezonabile ale muncii forțate.

Proiectul de lege trebuie să treacă și de Camera Reprezentanților înainte ca acesta să fie trimis la Casa Albă pentru ca președintele Joe Biden să-l semneze. Nu a fost specificat imediat când ar putea avea loc acest lucru, scrie Reuters.

Senatorul republican Marco Rubio, care a introdus legea împreună cu democratul Jeff Merkley, a cerut Camerei să acționeze rapid. „Nu vom închide ochii asupra crimelor împotriva umanității ale Partidului Comunist Chinez și nu vom permite companiilor să profite de aceste abuzuri oribile”, a spus Rubio într-un comunicat.

Sprijin puternic în Camera Reprezentanților

„Nici o companie americană nu va profita de aceste abuzuri. Nici un consumator american va cumpăra produse provenite din muncă forțată”, a spus Merkley.

Legea este așteptată să primească sprijin puternic în Camera Reprezentanilor, care a aprobat măsuri similare aproape în unanimitate anul trecut.

Grupurile pentru apărarea drepturilor omului, oficiali, foști rezidenți, avocați și oficiali occidentali afirmă că autorităție din privincia Xinjiang folosesc o adevărată sclavie modernă și țin în detenție, în așa zisele lagăre de reeducare în jur de un milion de uiguri și alte minorități etnice musulmane, începând din 2016.

 

 

author avatar
Tudor Borcea