Cauta

Biden îi bate obrazul lui Trump: Lumea se uită la noi

Biden îi bate obrazul lui Trump: Lumea se uită la noi - Ziarul National

Președintele ales al SUA și-a făcut curaj după asediul trumpiștilor de la Capitoliu și a ținut un scurt discurs prin care a făcut apel la reinstalarea democrației. Joe Biden i-a cerut lui Donald Trump să pună capăt „insurecției”.

 „La ora asta democrația noastră este sub un asalt fără precedent. Cum nu a mai fost văzut în timpurile nostre. Un asalt asupra Capitolului, a oamenilor care ne reprezintă, asupra oamenilor din serviciul public, un asalt la statul de drept, la regulile democratice ale Americii. Scenele nu refletă adevărata Americă, nu ne reprezintă, este dezordine, e haos și trebuie să se termine, acum!

Cuvintele unui președinte pot inspira, dar și mai rău, pot să instige. Îi cer lui Trump să meargă la televizor, să își respecte jurmântul, și să pună capăt haosului. Acestea nu sunt proteste, este insurecție. Lumea se uită la noi. Trebuie să restaurăm democrația.”, a declarat Joe Biden, după ce susținători pro-Trump au luat cu asalt clădirea Capitolului unde se desfășura ședința Congresului pentru validarea alegerilor prezidențiale.

Biden le-a cerut protestatarilor să renunțe la violențe și a făcut apel la unitate.

„Americanii sunt decenți, respectuoși, toleranți. Așa suntem noi. Certifcarea rezultatului trebuia să fie o procedură simplă care face parte din democrația americană. Dar vedem astăzi că democrația este fragilă. Gândiți-vă la copiii noștri care se uită la televizor și văd asta. Întreaga lume se uită la noi.

Sunt optimist despre oportunitățile incredibile pe care le avem, atunci când le facem împreună. Trebuie să trecem peste. Acestea sunt Statele Unite ale Americii. Nu a fost niciodată un lucru pe care dacă l-am făcut împreună să nu putem să ducem la bun sfârșit”, a mai spus președintele ales.

Ultimele stiri

  • Călin Georgescu, la Judecătorie. Ce a declarat la ieșirea de la instanță: „Nu am și nu voi avea decât o singură apărare: legea” – VIDEO
  • COMUNICAT DE PRESĂ (ARTICOL) pentru proiectul ASISTENȚA MEDICALĂ DE URGENȚĂ PRESPITALICEASCĂ SALVEAZĂ VIEȚI – PreMED, cod EMS-ENI ROMD00299, finanțat prin Programul Interreg NEXT România – Republica Moldova 2021–2027
  • Cum va fi vremea până la începutul lunii ianuarie 2026. ANM, prognoza actualizată pentru următoarele 4 săptămâni
  • Românii caută un brad de Crăciun, dar mulți sunt speriați de prețuri: „Nu am cumpărat, m-am uitat doar”
  • Tatulici, după alegeri: „Bucureștenilor nu le plac obraznicii/Strategia lui Drulă a fost superfalimentară” – VIDEO
  • Ședință a conducerii PSD, după eșecul la alegerile pentru Primăria Capitalei. Urmează un nou test pentru coaliția de guvernare
  • Ca pe roate…
  • Horoscop 9 decembrie 2025 – Există mai mulți oameni pe lume
  • Alege ce citești
  • UE și Parteneriatul Trans-Pacific, salvatorii comerțului global?
  • Exit mobile version