Cauta

Biden ia viteză, Trump e legat de glezne

Biden ia viteză, Trump e legat de glezne - Ziarul National

Joe Biden şi-a mărit avansul la 13 puncte procentuale în faţa preşedintelui Donald Trump – este cel mai mare  avantaj consemnat de anchetele Reuters/Ipsos de când democraţii au dat startul alegerilor primare pentru alegerile din noiembrie.

Miliardarul de la Casa Albă are două  mari probleme naționale: criticile privind gestionarea crizei coronavirusului și valul de revolte care a cuprins întreaga țară. În sondajul din 10-16 iunie, 48% dintre alegătorii înregistrați au declarat că îl vor sprijini pe Biden la scrutinul din 3 noiembrie, în timp ce doar  35%  rămân susținătorii lui Trump. 57% dintre respondenţi dezaprobă prestaţia lui Trump ca preşedinte şi doar 38% o aprobă –  este cea mai scăzută rată de aprobare începând din noiembrie, când Congresul desfăşura ancheta de impeachment împotriva preşedintelui republican. În total, 55% dintre americani au spus că dezaprobă modul în care Trump a gestionat epidemia de coronavirus, iar 40% l-au aprobat, cea mai scăzută rată de la începutul lunii martie, de când Reuters/Ipsos adresează această întrebare. Rata sa netă de aprobare a coborât progresiv cu 13 puncte din martie în iunie. Trump a fost criticat şi pentru răspunsul la manifestaţiile declanşate de moartea lui George Floyd, aproape două treimi dintre respondenţi declarându-şi simpatia faţă de protestatari.Un sondaj CNN realizat tot în iunie a arătat o diferenţă de 14 procente în favoarea lui Biden în rândul votanţilor înregistraţi. Totuși, Donald Trump are și puncte forte: îl devansează pe Biden în ce priveşte încrederea în gestionarea economiei, pe fondul îngrijorărilor americanilor legate de locurile de muncă. Conform sondajului, 43% dintre alegătorii înregistraţi cred că Trump ar fi un mai bun administrator ale economiei decât fostul vicepreședinte democrat. Sondajul Reuters/Ipsos, realizat online, pe întreg teritoriul SUA, a adunat răspunsuri de la 4.426 de persoane de peste 18 ani, dintre care 2.047 de democraţi şi 1.593 de republicani.

Ultimele stiri

  • Categoria de pensionari care ar putea primi bani în plus în 2026. Ce iau în calcul autoritățile
  • O nouă lovitură cruntă pentru Mihaela Rădulescu! Mama vedetei TV s-a stins din viață
  • Grindeanu: „Pentru mine, de azi începe o nouă etapă la Bucureşti, care va fi dificilă”. Șeful PSD, confesiune de față cu Ciolacu – VIDEO
  • Putin, în conferința sa de presă anuală: „Vrem să punem capăt conflictului prin mijloace paşnice”, dar „nu vedem Ucraina pregătită de discuţii” – VIDEO
  • Când poate fi vizitată Catedrala Națională. Patriarhia Română a anunțat programul de sărbători
  • Noi vești de la ANM! Prognoza actualizată pentru Crăciun și Revelion/Cum va fi vremea până la mijlocul lunii ianuarie 2026
  • Nicușor Dan spune că România susține proiectul de acord UE-Mercosur: „Ăsta e motivul” – VIDEO
  • Comunicat de presă COMUNA IRATOȘU
  • UE ne obligă să mai dăm câteva miliarde Ucrainei! Ce s-a întâmplat cu activele rusești
  • A murit profesorul și analistul economic Mircea Coșea
  • Exit mobile version