AcasăȘTIRI EXTERNEBiden, fentat în războiul semiconductorilor cu China. Nvidia exportă cipuri avansate pentru...

Biden, fentat în războiul semiconductorilor cu China. Nvidia exportă cipuri avansate pentru Beijing

Biden, fentat în războiul semiconductorilor cu China. Nvidia exportă cipuri avansate pentru Beijing / Foto: printscreen

Producătorul american Nvidia Corp. oferă în China un nou microcip avansat care respectă recentele reguli de control al exporturilor menite să împiedice tehnologia de ultimă oră să ajungă în mâinile Chinei, a confirmat compania.

 

Nvidia a reacționat la informațiile potrivit cărora vânzătorii chinezi de computere fac reclamă la produse cu noul cip. Cipul, denumit A800, reprezintă primul efort raportat al unei companii americane de semiconductori de a crea procesoare avansate pentru China, care respectă noile reguli comerciale ale SUA.

Un cip mai „lent” pentru China

Nvidia a declarat că limitările la export ar putea să o coste sute de milioane de dolari în venituri. Reglementările americane dictate la începutul lunii octombrie de președintele SUA, Joe Biden, au interzis efectiv exportul de microcipuri avansate și de echipamente pentru producerea de cipuri avansate de către producătorii chinezi de cipuri, parte a unui efort de a împiedica dezvoltarea industriei de semiconductori din China și, la rândul ei, armata Beijjingului.

La sfârșitul lunii august, Nvidia și Advanced Micro Devices Inc. au declarat că cipurile lor avansate, inclusiv cipul pentru centre de date A100 al Nvidia, au fost adăugate pe lista de control al exporturilor de către Departamentul de Comerț al SUA. Nvidia A800 poate fi folosit în locul A100 și ambele sunt GPU, sau unități de procesare grafică. Astfel de cipuri avansate pot costa mii de dolari fiecare.

„Nvidia A800 GPU, care a intrat în producție în trimestrul al treilea, este un alt produs alternativ la Nvidia A100 GPU pentru clienții din China. A800 îndeplinește testul  guvernului american pentru reducerea controlului exporturilor și nu poate fi programat pentru a-l depăși”, a declarat un purtător de cuvânt al Nvidia.

Nvidia a refuzat să comenteze dacă a consultat Departamentul Comerțului în legătură cu noul cip. Un purtător de cuvânt al Departamentului Comerțului a refuzat la rândul lui comenteze.

Cel puțin două site-uri web chinezești ale unor mari producători de servere oferă cipul A800 în produsele lor. Unul dintre aceste produse a folosit anterior cipul A100 în materialele promoționale, informează U.S.News.

Un site web al unui distribuitor din China a detaliat specificațiile pentru A800. O comparație a capacităților cipului cu A100 arată că rata de transfer de date între cipuri este de 400 de gigaocteți pe secundă pe noul cip, în scădere de la 600 de gigaocteți pe secundă pe A100. Noile reguli restricționează ratele de 600 de gigaocteți pe secundă și mai mult.

„A800 pare a fi un GPU A100 reambalat, conceput pentru a evita recentele restricții comerciale ale Departamentului de Comerț”, a declarat Wayne Lam, analist la CCS Insight. „China este o piață semnificativă pentru Nvidia și are un sens comercial amplu să îți reconfigurezi produsul pentru a evita restricțiile comerciale”, a declarat Lam.

Marii producători chinezi de servere Inspur și H3C, care oferă servere cu noile cipuri, nu au răspuns la solicitările de comentarii. Nici distribuitorul de cipuri OmniSky, care a postat online specificațiile A800, nu a răspuns.

Nvidia a declarat că vânzările de cipuri către China, în valoare de aproximativ 400 de milioane de dolari, ar putea fi afectate în al treilea trimestru fiscal încheiat în octombrie, din cauza limitelor impuse cipurilor performante.

author avatar
Tudor Borcea
322 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger