AcasăȘTIRI EXTERNEBicepși și pătrățele fără sală. China are soluția pentru sezonul de pe...

Bicepși și pătrățele fără sală. China are soluția pentru sezonul de pe litoral

Bicepși și pătrățele fără sală. China are soluția pentru sezonul de pe litoral

Obținerea unui corp de Rambo, fără a merge la sală, este promisiunea companiei chineze Smitizen. Costumele sale musculare din silicon, foarte realiste, fac furori. Se vede treaba că eticheta „Made in China” poate falsifica și contraface orice, chiar și oamenii.

Pandemia Covid-19 a închis multe afaceri. Dar, paradoxal, a deschis altele. În condițiile în care sălile de fitness au pus lacătul, chinezii speculează, destul de grotesc, dorința băbaților de a prezenta, în sezonul estival (și nu numai) un corp bine lucrat.

Este cazul companiei chineze Smitizen, ale cărei produse sunt la mare căutare pentru că le permit bărbaților să exhibe o musculatură perfectă. Și perfect de neadevărată, în egală măsură.

Această companie, care s-a specializat în silicon în ultimii zece ani, comercializează costume cu mușchi falși supra-dezvoltați, care ar putea fi soluția pentru a etala fără efort un „summer body”, scrie The Daily Mail.

Detalii duse la extrem

Acest tip de deghizare există de câțiva ani, dar din poliester și de calitate slabă. Recent, tehnologia a făcut posibilă îmbunătățirea calității acestor piei artificiale, pentru a le face cât mai realiste și mai solide.

Fabricate din „silicon medical”, specifică New York Post, aceste costume există în diferite versiuni. „Viitorii cumpărători au de ales între dispozitive pentru brațe și bust, picioare sau chiar pentru întregul corp”, precizează ziarul american.

Nivelul de detaliu al acestor corpuri false este dus la extrem. Mușchii realiști, diferite culori pentru a se potrivi mai bine cu tonurile pielii, venele vizibile și respectul pentru proporțiile corpului uman …Totul este făcut pentru a da iluzia unei musculaturi avantajoase și naturale. Există și modele păroase, cu fire de păr la fel de realiste.

Costă între 100 și 500 de euro

Aceste prețuri nu par un obstacol, cel puțin în China. Costumele Smitizen  sunt „foarte populare pe site-urile chineze de comerț electronic precum Taobao sau Aliexpress”, potrivit site-ul de știri Ulyces.

Acum accesibile publicului larg, aceste „costume” cu mușchi falși dar realiști sunt mai frecvent folosite de profesioniștii din industria spectacolului și divertismentului, în special în cinematografie. Mulți actori de film și TV au folosit acest subterfugiu pentru a avea musculatura perfectă pentru un rol, scrie Ouest-France.

Actorii Keanu Reeves și Alex Winter au îmbrăcat recent acest gen de costum din silicon în filme.

Unii actori folosesc aceste combinezoane pentru efectul invers, exhibând un corp supraponderal, cu burta proeminentă. Este cazul actorului australian Chris Hemsworth pentru rolul super-eroului Thor din filmul Avengers: Endgame.

author avatar
Tudor Borcea