AcasăȘTIRI EXTERNEBelarus, pe un butoi de pulbere după refuzul lui Lukaşenko de a...

Belarus, pe un butoi de pulbere după refuzul lui Lukaşenko de a se retrage. Noi proteste, duminică

proteste BelarusBelarus, pe un butoi de pulbere după refuzul lui Lukaşenko de a se retrage. Noi manifestaţii, duminică

Starea de război civil din Belarus nu s-a schimbat cu nimic în ultimele zile. Dimpotrivă. Duminică, oamenii au ieşit din nou în stradă.

Peste o sută de mii de persoane au manifestat duminică împotriva preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko, care nu a cedat deloc în faţa ”ultimatumului” pe care i l-a dat opoziţia pentru a se retrage de la putere, ameninţându-l că în caz contrar va urma un apel la grevă generală.

Astăzi la ora locală 23:59 (20:59 GMT) expiră Ultimatumul Poporului şi, dacă cererile nu sunt îndeplinite, belaruşii vor începe greva naţională„, a scris pe Telegram, potrivit agenţiei EFE, Svetlana Tihanovskaia, opozanta autoexilată în străinătate după alegerile prezidenţiale la care a fost contracandidata lui Lukaşenko, scrutin câştigat de acesta din urmă cu 80% din voturi conform rezultatelor pe care opoziţia le consideră fraudate, potrivit Agerpres.

Forţele de ordine au folosit duminică grenade asurzitoare pentru dispersarea manifestanţilor şi au fost operate cel puţin o sută arestări, conform ONG-ului de apărare a drepturilor omului Vesna şi canalelor de pe Telegram ale opoziţiei ce arată scene de panică printre manifestanţi.

În „ultimatumul” dat preşedintelui, Tihanovskaia mai cere încetarea presiunilor din partea poliţiei şi eliberarea tuturor „deţinuţilor politici”, numeroşi opozanţi fiind arestaţi înainte şi după alegerile din 9 august.

Lukașenko i-a cerut lui Putin mai multe arme

Președintele statului Belarus, Aleksandr Lukaşenko, a declarat că i-a cerut preşedintelui rus Vladimir Putin să-i aprovizioneze ţara cu mai multe tipuri de arme. El nu a precizat ce tipuri de arme i-a solicitat omologului său rus. „Putem menţine situaţia sub control nu numai în Belarus, ci şi de-a lungul frontierelor noastre„, a adăugat Lukaşenko, potrivit Belta.

author avatar
Andrei Ștefan
163 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger