Recep Tayyip Erdogan obișnuia să trimită valuri de șoc la Beijing, cu sprijinul său deschis față de minoritatea uigură a Chinei, un grup musulman predominant turc, care este supus unor încălcări flagrante ale drepturilor omului. Turcia a fost un refugiu sigur pentru uigurii care fug de persecuții de când Partidul Comunist Chinez a preluat controlul asupra Xinjiang-ului în 1949. Apoi a venit o schimbare bruscă și neașteptată.
De la începutul anului 2019, Ankara a arestat sute de uiguri și i-a plasat în centre de deportare. Această inversare uimitoare a lui Erdogan are o explicație foarte simplă: regimul său și economia turcă sunt în criză. Prietenii săi sunt puțini, Ankara se bazează pe Beijing pentru a-l ajuta să-și revină, ceea ce implică aderarea la retorica puterii chineze.
Yuanii curg spre Ankara
Pentru că problemele se acumulează pentru Erdogan. Economia țării a fost puternic afectată de pandemia Covid-19, care a devastat sectorul turistic, unul dintre pilonii săi. Pe măsură ce Erdogan își întărește controlul asupra băncii centrale și a instanțelor judecătorești, rezervele valutare scad, deficitul comercial crește, iar lira turcească este în cădere liberă. China este acum al doilea cel mai mare partener de import al Turciei după Rusia, notează foreignpolicy.com. Numerarul care curge din China a devenit critic pentru regimul lui Erdogan și a întărit mâna președintelui în momente cruciale. Beijingul permite companiilor turcești să folosească yuanul chinez pentru a efectua plăți comerciale, permițându-le acces mai ușor la lichiditatea chineză – un alt pas în cooperarea financiară. Inițiativa Chinei “O centură, un drum” oferă Turciei o sursă de venit – iar Beijingului o poziție strategică în Marea Mediterană. Turcia a finalizat o cale ferată,la Kars în estul țării, prin Tbilisi, Georgia, până la Baku, Azerbaidjan, de unde se leagă de rețelele de transport către China. În ianuarie 2020, un consorțiu chinez a cumpărat 51% din podul Yavuz Sultan Selim care leagă Europa și Asia de-a lungul Bosforului.
Strâns uniți împotriva Occidentului
Dincolo de infrastructură, relația sino-turcă implică aprofundarea legăturilor bilaterale militare și de securitate, inclusiv în domeniul informațiilor și al războiului cibernetic. Racheta balistică Bora din Turcia – după modelul chinezesc B-611, introdusă în 2017, este un produs al cooperării în domeniul apărării. Huawei, care a fost desemnată o amenințare la adresa securității naționale în SUA și în alte părți datorită legăturilor sale cu guvernul și armata chineză, nu are o astfel de opoziție în Turcia. Ponderea sa pe piața turcă a crescut de la doar 3 %în 2017 la 30 % în 2019. China a găsit un punct de sprijin extrem de strategic în Turcia – un membru NATO cu o piață mare de energie, infrastructură, tehnologie de apărare și telecomunicații la intersecția Europei, Asiei și Africii. Există un alt motiv pentru care Turcia și China sunt într-o îmbrățișare tot mai strânsă. Ambele sunt evitate din ce în ce mai mult de țările occidentale pentru practicile lor antidemocratice de acasă și expansionismul în străinătate. Nici una dintre ele nu are mulți prieteni în regiunea sa. Ambele împărtășesc o viziune a provocării hegemoniei Statelor Unite și a unei ordini internaționale bazate pe instituții create de Vest.