Cauta

Bătrâna s-a îndrăgostit la 75 ani. Cum a lăsat-o escrocul fără 95.000 de dolari

O femeie în vârstă de 75 de ani a crezut că trăieşte o frumoasă poveste de dragoste, la cei 75 de ani ai săi.

Deşi nu-l întâlnise niciodată, în persoană, pe bărbatul pe care-l iubea, ci comunicase cu el doar pe Internet, bătrâna a fost de-acord să-i trimită individului toţi banii ei.

Femeia şi-a vândut casa

Când relația a început să devină „serioasă” între cei doi, bărbatul a început să ceară bani în numerar, a relatat postul, citând documente ale poliției.

Femeia i-a trimis escrocului aproximativ 95.000 de dolari în total, bani pe care i-a strâns din vânzarea casei sale. Ea a expediat banii la o adresă din Nebraska folosind UPS și FedEx.

Autorităţile au relatat că femeia a declarat că nu l-a întâlnit niciodată pe presupusul escroc în persoană.

A luat banii şi a dispărut

Când și-a dat seama că a fost înșelată era deja prea târziu. Bărbatul a rupt orice legătură cu ea și s-a făcut nevăzut.

Anchetatorii încearcă acum să-l identifice pe escroc.

Cum acţionează escrocii sentimentali?

Escrocii profită de singurătatea oamenilor, își fac timp să construiască o relație, iar apoi cer bani, a declarat anterior un expert pentru Insider.

„Pot trece șase luni înainte ca ei să ceară bani”, a declarat un expert în neuropsihologie medico-legală, care a adăugat: „Acesta este un angajament”.

Numai în ultimul an, americanii au pierdut 1,3 miliarde de dolari din cauza unor escroci care s-au dat drept parteneri romantici.

Ultimele stiri

  • Lumea întreagă, cu ochii pe întâlnirea Trump-Putin, din Alaska. Ce atitudine va adopta liderul de la Casa Albă la negocierile cu președintele rus?
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 15 august 2025 – Ai mult optimism și bună dispoziție astăzi
  • Alege ce citești
  • Trump și Putin împart lumea/România, piesa de decor pe care nimeni nu o vrea
  • Gata și cu PNRR. Bolojan blochează toate șantierele și renunță la contracte
  • Alertă națională. În plină criză energetică și cu prețuri majorate, profiturile Hidroelectrica s-au prăbușit
  • Statele UE părăsesc, tip-til, Green-Deal-ul Ursulei. Emisiile de CO2 au început să crească
  • Iată ce vrea Putin cu adevărat de la Trump. Și nu este pacea în Ucraina
  • Luis al V-lea! / PSG, supercampioana Europei!
  • Exit mobile version