AcasăȘTIRI EXTERNEVIDEO - Bărbat de culoare, ucis de poliţiștii din Washington! Filmarea, surprinsă...

VIDEO – Bărbat de culoare, ucis de poliţiștii din Washington! Filmarea, surprinsă de camera atașată de uniforma ofițerului. Atenție, imagini șocante!

tanar de culoare

Momentul în care un tânăr de culoare din Statele Unite este împușcat mortal de un polițist a fost surprins de camera atașată de uniforma ofițerului.

Este prima înregistrare video cu momentul tragediei din Washington, când afro-americanul în vârstă de 18 ani a fost răpus de un singur glonț, incident care a declanșat un protest în oraș. În înregistrarea difuzată joi se vede cum poliţia din Washington intervine pentru reţinerea lui Deon Kay, despre care poliţiştii afirmă că era cunoscut ca membru al unei bande de pe străzile capitalei Statelor Unite.

Camera video a surprins momentul în care un ofițer îl împuşcă pe tânăr, apoi îl lasă în grija unor colegi, în timp ce el începe să caute o armă despre care susţine că o aruncase suspectul. În cartierul unde a avut loc incidentul s-a răspândit rapid zvonul că tânărul de culoare era neînarmat şi fugea de poliţişti când a fost ucis.

Tânăr de 18 ani, împușcat de un polițist

Odată cu publicarea imaginilor, poliţia a afirmat că agenţii de patrulă căutau un bărbat despre care fuseseră informaţi că are asupra sa o armă şi l-au recunoscut pe Kay, cu care se mai întâlniseră de mai multe ori în trecut. Când poliţiştii s-au apropiat de automobilul parcat în care se afla suspectul, acesta şi încă o persoană au sărit afară şi au luat-o la fugă.

Poliţiştii l-au urmărit, iar celălalt suspect a scăpat; agentul care a tras s-a întors, iar în acel moment l-a văzut pe Kay care fugea spre el, cu un pistol în mână, a declarat şeful poliţiei din Washington, Peter Newsham. Poliţistul a tras un singur foc de armă, care l-a ucis pe tânăr, şi a văzut cum acesta aruncă arma. Înregistrarea video pare să confirme relatarea lui Newsham.

Conform noii legi privind reforma poliţiei, agenţii din Washington, care sunt obligaţi din decembrie 2016 să poarte în timpul patrulării camere video individuale fixate pe echipament, trebuie să prezinte înregistrările familiilor victimelor în termen de cinci zile de la un incident în care fac uz de armă.

author avatar
Andreea Vlad