Cauta

Au cumpărat o casă cu doar 3 euro într-un oraş-fantomă din Sicilia. Ce au găsit acolo

Au cumpărat o casă cu doar 3 euro într-un oraş-fantomă

Sicilia

Proiectul „Caselor de 1 euro” și „Caselor de 3 euro” a atras din ce în ce mai mulți turiști din întreaga lume, care s-au transformat apoi în cumpărători de locuințe.

Este şi cazul unei familii britanice, care a cumpărat o casă pentru doar 3 euro în localitatea siciliană Sambuca.

Se mută acolo şi lucrează de la distanţă

Lindsay, în vârstă de 36 de ani, este manager de programe, iar soțul său, Robert, de 44 de ani, lucrează în publicitate. Cei doi au împreună doi copii, pe Mark și pe Maisy, în vârstă de patru, respectiv șapte ani.

“Deja ne place Sambuca. Ne-am plimbat pe străzi încă de ieri. Am cumpărat câteva suveniruri cu melci și am degustat un vin local excelent. Muzeele sunt excelente.

Ce mai loc! Ne considerăm cu adevărat norocoși. Când am citit anunțul cu case la 3 euro într-un ziar tipărit din Londra am crezut că este o glumă”, a spus femeia.

Proprietatea pe care a achiziţionat-o, dar pe care trebuie s-o renoveze, are 60 de metri pătrați și două etaje. Mici sate italiene precum Sambuca au fost lovite de fenomenul depopulării din cauza unor fenomene precum urbanizarea și reducerea oportunităților de angajare pentru tineri, care sunt nevoiți să se mute atât pentru a studia, cât și pentru a-și găsi un loc de muncă stabil.

La sate populația devine tot mai îmbătrânită, ceea ce afectează firmele de acolo și nivelul de trai, conform stiripesurse.ro.

Ce condiţii trebuie să îndeplineşti

Veți găsi case de vânzare cu 1 euro pe site-uri precum 1eurohouses.com , case1euro.it și property-in-sicily.estate, dar și pe site-uri administrațiilor locale, cum ar fi Sambuca sau Citta de Troina din Sicilia.

Ultimele stiri

  • Cele mai frumoase filme de Crăciun din toate timpurile. Recomandări pentru Sărbători!
  • O mare capitală din Europa oferă turiștilor mâncare gratuită, dar şi alte beneficii. Gazdele nu cer decât gesturi mărunte, prietenoase cu mediul
  • Fostul șef Romsilva, care s-a pensionat, obligat de Instanţă să dea o mică avere înapoi. Bonusul de “Adio!”, încasat necuvenit!
  • Domnule General, Aviația vă dă onorul!
  • Europa vrea să se înarmeze până-n dinţi, de frica lui Putin. Ministrul polonez al Apărării: “Trebuie să creăm o bancă pentru bombe”
  • Un milion de români trebuie să supraviețuiască doar cu 1.281 de lei pe lună, pensia minimă garantată. Cum au ajuns în această situaţie
  • Trendul din 2026 în piaţa imobiliară. Specialiştii au aflat ce vor alege românii între chirie şi rata pentru un credit ipotecar
  • ALARMĂ la Spitalul pentru Copii “Sf. Maria” din Iași! Apă contaminată, după ce a fost descoperită o bacterie în valori peste pragul de referință admis
  • Horoscop – sâmbătă, 13 decembrie. O zi cu clarificări emoționale, stabilitate financiară, creativitate și recunoaștere profesională
  • Epidemie de super-gripă, „fără precedent” de la pandemia COVID-19, în Regatul Unit, înaintea unei greve a medicilor rezidenţi
  • Exit mobile version