Cauta

Au ascultat sfatul lui Trump? Americani internaţi după ce au înghiţit dezinfectant pentru mâini

Donald Trump

Cincisprezece cazuri de intoxicaţii cu metanol cauzate de înghiţirea dezinfectanţilor de mâini pe bază de alcool au fost raportate în Arizona şi New Mexico în lunile mai şi iunie, între care și patru decese, transmite Reuters.

Igiena mâinilor a fost promovată ca o modalitate importantă de a combate răspândirea noului coronavirus în Statele Unite, iar CDC recomandă utilizarea produselor de dezinfectare pe bază de alcool pentru a curăţa mâinile, în cazul în care apa şi săpunul nu sunt disponibile.

Toţi dezinfectanţii pentru mâini pe bază de alcool aprobaţi de Food and Drug Administration (FDA) trebuie să conţină doar etanol sau izopropanol, dar s-a constatat că unele produse importate în ţară conţin metanol, a spus CDC într-un raport, potrivit Reuters.

Dezinfectantul poate provoca deces

Autorităţile au avertizat că otrăvirea severă cu metanol poate duce la orbire sau moarte şi le-au cerut oamenilor să verifice dacă igienizantele lor de mâini conţineau metanol. Trei dintre cei 15 pacienţi otrăviţi au fost externaţi cu deficienţe de vedere, a spus CDC.

Oficialii spun că sondajul realizat în cele două state americane indică faptul că numărul acestor cazuri ar putea fi mult mai mare la nivelul întregii ţări.

Trump a sugerat injectarea cu dezinfectant ca tratament împotriva Covid-19

Comunitatea medicală l-a criticat pe președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, după ce acesta a sugerat să se cerceteze dacă dezinfectantul injectat în corp ar putea opri infecția cu noul coronavirus.

Un oficial american a prezentat, în timpul unei întâlniri de lucru, rezultatele unor cercetări realizate de Guvern, potrivit cărora efectele coronavirusului ar slăbi dacă este expus la soare, iar înălbitorul ar putea ucide virusul din salivă sau din fluidele respiratorii, în câteva minute.

Liderul de la Casa Albă a sugerat că ar trebui făcute mai multe verificări, însă studiul trebuie tratat cu prudență. „Văd că dezinfectantul îl poate elimina într-un minut. Un minut. Există o modalitate prin care am putea face asta, prin injectarea în corp sau altă modalitate de curățare? Ar fi interesant să verificăm asta. Se poate sau nu se poate. Nu sunt medic”, a declarat Donald Trump.

Ultimele stiri

  • Încă vicepremier? Dragoș Anastasiu a recunoscut că a plătit ani de zile „taxă de protecție” la ANAF
  • Seceta lovește crunt! Două râuri din Arad au secat complet. Primar: „Este totul uscat/ Fermierii foloseau apa la creșterea animalelor, iar acum…”
  • VIDEO. Cumplit! Șapte copii au murit, după ce o școală s-a prăbușit, în India. Bilanțul răniților
  • A semnat! Nicuşor Dan, undă verde pentru primul pachet de măsuri fiscale. Ce spune despre pachetul 2/„Nu sunt chestiuni care să fie dramatice”
  • „Casa Iubirii” sau rușinea televizată care ne face de râs în fiecare seară
  • Bianca-Maria Oană, elevă la Colegiul „Sfântul Sava” și cel mai tânăr paramedic SMURD din România: „Să fii medic înseamnă să lupți pentru viață în fiecare zi” – povestea tinerei selectate în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Vremea se schimbă simțitor, după valul de caniculă: Urmează o săptămână cu ploi și temperaturi mai scăzute/Prognoza ANM pentru luna august
  • Val de reacții internaționale după ce Macron a anunțat că Franța va recunoaște statul palestinian. Ce spun SUA și Israel
  • Doi români care se întorceau din Grecia, reținuți în Bulgaria pentru tentativă de mituire a unor polițiști de frontieră
  • Caricatura Zilei
  • Exit mobile version