Pentru a reduce inflația, băncile centrale din întreaga lume au majorat ratele dobânzilor la o scară fără precedent.
Ce înseamnă asta? Prin creșterea costului împrumuturilor, băncile încearcă să crească șomajul și să reducă creșterea salariilor, ceea ce va reduce și mai mult cererea la un nivel egal cu oferta.
Cu alte cuvinte, îi fac pe oameni mai săraci în medie, astfel încât să poată cheltui mai puțin.Dar, pe măsură ce lumea se îndreaptă spre o recesiune globală, avertismentele privind înăsprirea monetară devin tot mai puternice.
“Am construit un sistem în care băncile centrale, precum Banca Centrală Europeană, sunt presate să reacționeze exagerat cu creșteri ale dobânzilor”, a declarat Philipp Heimberger, profesor la Institutul de Studii Economice Internaționale din Viena, într-un un interviu acordat EUObserver.”Cred că este ceva în neregulă cu ideile de politică monetară predominante atunci când băncile centrale își protejează credibilitatea împingând economiile și mai mult în recesiune. Încă trăim sub iluzia că banca centrală este această instituție atotputernică care se poate ocupa de stabilitatea prețurilor independent de ceea ce fac alți factori de decizie din guverne”.
Inflația din zona euro nu se datorează unei economii supraîncălzite. Este determinată de prețurile ridicate la energie și de perturbarea lanțurilor de aprovizionare pe care BCE însăși a spus că nu le poate influența direct.
În anii 1970 și 1980, inflația a fost, de asemenea, ridicată, iar ratele dobânzilor au fost și mai mari. Acest lucru a reușit să reducă inflația, dar a provocat și o recesiune severă și o criză a datoriilor în întreaga lume.
“Comparațiile cu anii 1970 nu mai sunt potrivite”, susține Heimberger. “Nu vedem niciun indiciu al unei spirale salarii-preț. Deci, este deosebit de problematic să se bazeze deciziile de politică monetară pe ceva foarte puțin probabil să se materializeze”.
În condițiile în care inflația a depășit cu mult ținta de 2%, BCE se află sub o presiune intensă pentru a se proteja de atacurile politice.
Însă consecințele sunt grave. Creșterile agresive ale ratelor împing salariile în jos și, în cele din urmă, determină creșterea șomajului.
Nu numai gospodăriile și întreprinderile sunt vulnerabile în fața politicilor monetare, ci și investitorii de pe piața de obligațiuni. O dobândă crescută nu susține euro.Mult mai eficientă ar fi o coordonare guvernamentală pentru a elimina presiunea exercitată de BCE și a combate inflația.
În cele din urmă, publicul va afla că banca este relativ neputincioasă în ceea ce privește creșterea de prețuri cauzată de șocurile de aprovizionare, deoarece aceasta este determinată de probleme legate de energie și de lanțul de aprovizionare, conchide Heimberger. „Prin urmare, avem nevoie de o dezbatere democratică mult mai nuanțată pe această temă și trebuie să fim foarte critici cu privire la ideea că noi creșteri agresive ale ratelor sunt o idee bună”. Trebuie să sărăcim – că așa vor bancherii centrali.