AcasăȘTIRI EXTERNEAtac terorist la Nisa! Trei persoane UCISE. Una dintre victime a fost...

Atac terorist la Nisa! Trei persoane UCISE. Una dintre victime a fost decapitată lângă biserică – GALERIE FOTO și VIDEO

nisaAtac terorist la Nisa! Trei persoane UCISE. Una dintre victime a fost decapitată lângă biserică - GALERIE FOTO și VIDEO

Un atacator înarmat cu un cuțit a ucis trei persoane, inclusiv o femeie care a fost decapitată, la o biserică din orașul francez Nisa, transmite Reuters. Incidentul a fost catalogat de primarul orașului drept unul terorist.

Primarul Christian Estrosi a transmis pe Twitter că atacul armat a avut loc în sau lângă biserica Notre Dame din Nisa, iar poliția a capturat atacatorul. Estrosi a spus că individul a strigat în mod repetat „Allahu Akbar”, chiar și după ce a fost reținut de polițiști.

„Presupusul atacator cu armă albă a fost împușcat de polițiști când era reținut, se află în drum spre spital, este în viață”, a declarat primarul orașului Nisa.

Una dintre victime a fost decapitată

Ultimul bilanț al poliției vorbește despre trei decese și mai multe persoane rănite. O sursă din poliția a spus că o femeie a fost decapitată. Și politicianul francez Marine Le Pen a vorbit, de asemenea, despre o decapitare care a avut loc în atac.

Atacul terorist vine la scurt timp după ce un profesor a fost decapitat de un tânăr musulman de origine cecenă care a vrut să se răzbune pentru că dascălul le-a arătat elevilor caricaturile Charlie Hebdo cu profetul Mahomed.

Pentru moment nu se știe dacă există o legătură între decapitarea profesorului și atacul de la Nisa sau vreo altă legătură cu caricaturile pe care musulmanii le consideră blasfemii.

De asemenea, ministrul francez de Interne, Gerald Darmanin, a anunțat o reuniune a celulei de criză. Președintele Franței Emmanuel Macron va conduce celula de criză, potrivit AFP. La Paris, parlamentarii din cadrul Adunării Naționale au ținut un minut de tăcere în solidaritate cu victimele.

Un reprezentant al Consiliului francez pentru credința musulmană a condamnat ferm atacul. „În semn de doliu și solidaritate față de victime și de cei dragi, fac apel la toți musulmanii din Franța să anuleze toate sărbătorile sărbătorii lui Mawlid.”. Mawlid este ziua de naștere a profetului Mohammad, care se sărbătorește joi.

Iohannis: „România este alături de Franța în lupta împotriva extremismului”

Președintele Klaus Iohannis a transmis, joi, un mesaj, pe Twitter, în urma atacului comis Biserica Notre Dame din Nisa. Șeful statului s-a declarat consternat de ”teribilul atac” din Franța și a dat asigurări că România este alături de poporul francez în lupta împotriva extremismului.

„Consternat să aflu despre teribilul atac de la Biserica Notre Dame din #Nice. Gândurile noastre se îndreaptă către familiile victimelor. România este alături de Franța în lupta împotriva extremismului. Trebuie să fim uniți în protejarea drepturilor cetățenilor noștri la libertatea de gândire și credință”, a transmis Klaus Iohannis pe Twitter.

Peste 80 de morți în atentatul de la Nisa din 2016

Amintim că orașul francez Nisa a fost zguduit de un alt atentat terorist, comis la 14 iulie 2016, chiar de ziua națională. În seara acelei zile, Mohamed Lahouaiej Bouhlel, cetățean francez cu origini tunisiene, a spulberat cu un camion de 19 tone o mulțime de oameni care sărbătoreau pe Promenade des Anglais. 84 de oameni și-au pierdut viața atunci.

„Este suficient”, a spus primarul Christian Estrosi. „Este timpul ca Franța să se exonereze de legile păcii pentru a elimina definitiv islamo-fascismul de pe teritoriul nostru”.

Cu două săptămâni înainte de atac, Macron a descris islamul ca pe o religie „în criză” și a anunțat noi măsuri împotriva „separatismului islamic”.

author avatar
Andreea Vlad
326 afisari

1 COMENTARIU

  1. Provocarile pe care le fac așa zișii ziariști impotriva profetului Mahomed vezi doamne libertatea de expresie, se răsfrîng asupra cetațenilor francezi creștini obișnuiți.Faptul ca ziaricii sint aparati la nivel prezidential Macron,îi încurajeaza să persiste in provocarile la adresa musulmanilor. Iar Franța azi e islamizata in proportie de 50%. Tin minte ca un ziarist de la charlie hebdo a zis ca el caricaturizeaza toate religiile și nu are ceva anume cu Mahomed sau islamul. Și a caricaturizat pe Moise al evreilor..A doua zi era concediat! Cam asta e cu așa zisa libertate de expresie! Macron în loc sa faca apel la decență și terminarea provocarilor antiislam el le incurajeaza intrun mod care mi se pare inconștient .Ce urmărește? În loc sa aplaneze provocările interreligioase el arunca,se joacă cu focul.Dar ziaricii care caricaturizeaza la charlie hebdo ce religie au? sînt creștini? Mă îndoiesc! Eu cred ca-s mozaici. Atunci furia islamistilor nu trebuie canalizata pe creștini că nu ei fac asta ci alții.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger