AcasăȘTIRI EXTERNEAtac cu armă albă în Suedia: Suspectul, un tânăr afgan sosit în...

Atac cu armă albă în Suedia: Suspectul, un tânăr afgan sosit în 2018

Atac cu armă albă în Suedia: Suspectul, un tânăr afgan sosit în 2018

Bărbatul suspectat de atacul cu armă albă care s-a soldat, miercuri, în Suedia cu şapte răniţi este un afgan de 22 de ani, sosit în ţara nordică în 2018, informează joi mai multe mass-media suedeze.

Acest tânăr afgan, presupusul atacator, locuia de câteva luni în Vetlanda, un oraș mic, liniştit, cu 13.000 de locuitori, aflat în sudul Suediei şi unde a avut loc atacul. Poliţia i-a percheziţionat domiciliul în timpul nopţii, relatează cotidianele Aftonbladet şi Expressen.

Poliţiștii, care anchetează asupra posibilelor motivaţii teroriste în tentativele de crimă, nu au confirmat identitatea şi nici naţionalitatea tânărului suspect.

A fost condamnat pentru cosum de droguri

Forțele de ordine au anunțat însă că el locuia în regiune şi că are în jur de 20 de ani.
Potrivit autorităţilor, bărbatul era cunoscut poliţiei pentru infracţiuni minore. Potrivit mass-media locale, el a fost condamnat pentru consum de canabis.

Potrivit relatării anchetatorilor și poliției,  atacul a avut loc în jurul orelor locale 15:00 (14:00 GMT), în cinci locuri distincte din centrul oraşului Vetlanda, situate la câteva sute de metri distanţă unul faţă de altul.

Suspectul a fost arestat ulterior, după ce un poliţist a deschis focul și l-a rănit în picior.

Șapte persoane, rănite în atac

Şapte persoane au fost rănite în atacul de miercuri. Agresiunea este considerată posibil de natură teroristă, a declarat poliţia, în noaptea de miercuri spre joi.

Totodată, poliția și-a revisuit în scădere bilanțul atacului. „Numărul de răniţi ai presupusului atacator se ridică la şapte. Înainte, informaţiile avansau o cifră de opt răniţi”, a anunţat poliţia suedeză, joi, dimineaţa într-un comunicat, scrie Agerpres.

Trei dintre răniţi au suferit răni ce le pun în pericol viaţa, iar doi au suferit răni grave, potrivit unui bilanţ furnizat la sfârşitul serii de miercuri de spitalul din Jönköping, principalul oraş al regiunii.

Posibilă „crimă teroristă”

Iniţial, poliţia a respins pista teroristă, însă în final a informat că suspectează o posibilă „crimă teroristă”. Miercuri seara, anchetatorii au rămas prudenţi, în timpul unei conferinţe de presă.

„Sunt detalii ale anchetei care fac ca noi să lucrăm asupra unor posibile motivaţii teroriste. Însă nu pot să precizez despre ce este vorba”, a declarat şefa poliţiei locale.

O nouă conferinţă de presă urmează să aibă loc joi după-amiaza. Suspectul, spitalizat după ce a fost rănit, nu este încă apt pentru a fi audiat.

Suedia a fost vizată de atentate de două ori în ultimii ani, în 2010 şi 2017.

Foto: Facebook

 

author avatar
Tudor Borcea
125 afisari

2 COMENTARII

  1. Oricum era cam prea multa liniste pe acolo prin nord si au trebuit adusi oameni care n-au nimic comun cu Europa, decat ca de 1000 de ani au dorit sa o cucereasca. Uite ca aproape au reusit. „Sarmanul” o fi considerat ca sant cam multi locuitori in oras si doar el e trimisul stiu ei cui si trebuie sa-i mai rareasca. Vai noua ce am (au) ajuns.

  2. lasa ca este bine.doar ei sunt cei cu o cultura mai avansata si fug de romanai dar le plac africani si asiatici.si acum de ce sa le plangem de mila cand ei singuri au ales ce este mai bun ptr ei.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger