Un nou incident armat s-a produs în Statele Unite, de această dată în timpul unei parade în care se sărbătorea victoria unei echipe, la Super Bowl. Atacul a avut loc în Kansas City. Și, din informațiile disponibile până la acest moment, s-a soldat cu peste 20 de răniți. Din păcate, s-a aflat că o persoană și-a pierdut viața.
Incidentul violent s-a produs miercuri, 14 februarie, și a trimis în grija medicilor zeci de oameni. Liderul de la Casa Albă a reacționat, ca urmare a acestui episod.
Reacția lui Joe Biden
Preşedintele american Joe Biden a cerut încă o dată Congresului să acţioneze împotriva violenţei cu arme de foc, după atacul armat survenit miercuri în timpul paradei Super Bowl în Kansas City, relatează AFP, preluat de Agepres. Atacul s-a soldat cu cel puţin un mort şi 21 de răniţi, conform aceleiași surse.
„Împreună cu Jill, ne rugăm pentru cei ucişi şi răniţi astăzi în Kansas City şi pentru ca ţara noastră să găsească determinarea de a pune capăt acestei epidemii fără sens de violenţe cu arme de foc care ne sfâşie”, a declarat preşedintele american într-un comunicat difuzat de Casa Albă.
GUN HORROR HITS CHIEFS PARADE
• 1 dead, 11 kids among 22 hurt in Kansas City https://t.co/5u43damx1R
• Lupica: Mass shootings American as Super Bowl https://t.co/bMsvjIEWYIInnocent victim of Bronx subway shooting an ‘excellent person,’ says pal https://t.co/B4qnR0HtPp pic.twitter.com/xskXwFFX1a
— New York Daily News (@NYDailyNews) February 15, 2024
Un nou atac armat la școală, în SUA! Bilanț dramatic: cel puțin șapte morți! – VIDEO
Schimb de focuri, în timpul unei paradei în Kansas City
De asemenea, din câte reiese dintr-un comunicat, membrii echipei Chiefs s-au declarat „întristaţi” şi au condamnat un „act de violenţă fără sens”, precizând că toţi jucătorii, antrenorii şi membrii personalului lor, precum şi familiile lor sunt în siguranţă.
Totodată, primarul din Kansas City, Quinton Lucas, a precizat că autorităţile sunt în contact cu Casa Albă, care a oferit ajutorul statului federal.
Cel puţin o persoană a murit şi alte 21 au fost rănite, miercuri, într-un schimb de focuri, în timpul unei paradei în Kansas City, care sărbătorea victoria de duminică a echipei Chiefs la Super Bowl, au declarat pompierii din acest oraş din statul Missouri, centrul Statelor Unite.
pic.twitter.com/zTiFozUjIB Aftermath of the Kansas City shooting at the Chiefs Super Bowl parade in downtown Kansas City. #ChiefsParade
At least 29 people, including 11 children, were shot/injured at the parade.#SuperBowlParade #shooting #KansasCity #KansasCityChiefsParade…
— Neha Bisht (@neha_bisht12) February 15, 2024
The aftermath of the Kansas City shooting at the Chiefs Super Bowl parade in downtown Kansas City. #ChiefsParade
At least 29 people, including 11 children, shot/injured at the parade. pic.twitter.com/Um6bOwePq5
— 𝗮𝘅𝗶𝗮 (@axianow) February 15, 2024
Trei arestări
În tot acest context, şefa poliţiei din Kansas City, Stacey Graves, a menţionat că trei persoane au fost arestate în legătură cu acest atac.
Anterior, Spitalul de pediatrie Children’s Mercy a anunţat că tratează 12 persoane rănite în incident, între care 11 copii. „Nouă au răni cauzate de arme de foc”, a precizat o purtătoare de cuvânt a spitalului.
Atenție, urmează imagini ce vă pot afecta emoțional: