Cauta

Atac armat în Paris. Sunt morți și răniți, panică în capitala Franței – VIDEO

Atac armat în Paris. Sunt morți și răniți, panică în capitala Franței – VIDEO - Ziarul National

Mai multe focuri de armă au fost trase în centrul Parisului cu puțin timp înainte de prânz, vineri, provocând moartea a cel puțin trei persoane și rănirea a cel puțin trei, dintre care una în stare de „urgență absolută”. Un bărbat a fost arestat, au precizat surse din poliție.

Evenimentele au avut loc strada Enghien, în arondismentul 10, în centrul capitalei.

Atac armat în Paris. Sunt morți și răniți, panică în capitala Franței – VIDEO - Ziarul National

Atacatorul, un pensionar al căilor ferate

Atacul a avut loc în apropierea Centrului Cultural Kurd Ahmet-Kaya, al unui restaurant și unui salon de coafură. Autorul „ar avea în jur de 60 de ani”, potrivit unei surse din poliție. Ulterior, Parchetul din Paris a anunțat că un bărbat de 69 de ani a fost arestat.

Centrul Ahmet Kaya, care poartă numele cântărețului omonim, este o asociație al cărei obiectiv este de a „promova integrarea progresivă” a populației kurde stabilite în regiunea Ile-de-France.

Ce que l'on sait après des coups de feu à Paris dans le 10e arrondissement

 

Autorul agresiunii, cetățean francez, este un pensionar al SNCF (căile ferate franceze), unde lucra ca conductor.  Când a fost arestat, poliția a găsit arma cu care a tras.

Motivații „rasiste”

Atacatorul a fost arestat de o echipă a companiei de securitate și intervenție (CSI). Motivațile „rasiste” sunt în curs de examinare, a declarat Laure Beccuau, procurorul Parisului.

Agresorul este cunoscut pentru două tentative de omor comise în 2016 și decembrie 2021, când a atacat mai mulți migranți, a precizat o sursă din cadrul poliției.

Potrivit Le Parisien, bărbatul a fost eliberat din detenție pe 12 decembrie, după un an de închisoare. El fusese încarcerat după ce a atacat cu o sabie o taberă de migranți în decembrie 2021, în arondismentul 12. De la eliberare, el se află sub control judiciar.

Membrii comunității kurde s-au adunat în fața cordonului operațiunii poliției. Din mulțime s-au auzit strigăte: „Erdogan asasin”.  În imaginile surprinse după atac, se pot vedea și altercații între forțele de poliție și locuitorii din zonă. În urmă cu zece ani, în ianuarie 2013, trei membri ai PKK au fost uciși în același arondisment al Parisului.

Atac armat în Paris. Sunt morți și răniți, panică în capitala Franței – VIDEO - Ziarul National

🔴 Coups de feu à Paris : suivez la situation en direct

„Șapte-opt împușcături în stradă, este panică totală, am rămas închiși înăuntru”, a declarat pentru AFP un comerciant dintr-o clădire din apropiere care a dorit să rămână anonim.

Agresorul, rănit și dus la spital

La fața locului se află un număr mare de polițiști și membri ai serviciilor de urgență.

Primarul arondismentului 10, Alexandra Cordebard, s-a deplasat la fața locului, a declarat pe Twitter Emmanuel Grégoire, primul adjunct al primarului Parisului. „Ucigașul, rănit la rândul său la față și în relativă urgență, a fost dus la spital”, a declarat Alexandra Cordebard.

„O unitate de consiliere psihologică va fi deschisă la primăria arondismentului 10, a precizat primarul Parisului, Anne Hidalgo pe Twitter. „Gândurile noastre pentru victime și familiile lor”, a scris ea.

 

Ultimele stiri

  • Geopolitica microprocesoarelor, lecție dură pentru Europa
  • Directorul general al TAROM și-a dat demisia
  • Criză în reciclarea plasticului: UE strânge șurubul importurilor ieftine după închiderea fabricilor
  • Concert de Crăciun la Suceava: glasurile copiilor au unit generațiile, într-un eveniment susținut de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României
  • Inteligenţa Artificială, încă o enigmă pentru mulţi români, deşi ţara noastră se află în topul european al conectivităţii la Internet
  • Spargere dată ca-n filme, la Cluj-Napoca: s-a deghizat în livrator de mâncare şi a folosit o “cheie mincinoasă”. A furat 41.000 de euro
  • Programul supermarketurilor de Crăciun 2025. Ce orar vor avea magazinele Kaufland, Lidl, Carrefour, Mega Image, Auchan şi Penny
  • Catedrala Mântuirii Neamului se redeschide pentru credincioşi cu ocazia Sărbătorilor de iarnă. Patriarhia Română a anunţat şi programul
  • Primele imagini de la locul în care s-a prăbuşit avionul care îl transporta pe Șeful Statului Major al Libiei. Oficialul a murit când pleca din Turcia
  • Ce tradiţii respectă creştin ortodocşii în Ajunul Crăciunului 2025. Datini şi obiceiuri populare
  • Exit mobile version