Încă un incident armat cu urmări dramatice a avut loc în Statele Unite.
Atacul s-a soldat cu mai multe victime, patru dintre acestea pierzându-și viața. Nenorocirea a avut loc în California.
Patru persoane au fost ucise şi mai multe au fost rănite, în urma unui atac armat într-o locuinţă din King City, California, au anunţat duminică autorităţile, relatează Reuters, preluat de Agerpres.
Trei bărbați și o femeie, declarați decedați
Incidentul cu urmări dramatice a avut loc duminică seară, după o petrecere organizată într-o locuință. Trei bărbaţi cu răni prin împuşcare au fost declaraţi morţi la faţa locului. Iar o femeie a fost transportată la un spital local, unde a fost declarat decesul, au anunţat autorităţile americane.
Și alte persoane au ajuns în grija medicilor. E vorba despre alţi trei bărbaţi care prezentau răni prin împuşcare, aceștia fiind transportaţi la un spital din Salinas pentru îngrijiri medicale, a anunțat poliţa din King City, într-un comunicat.
Din câte a precizat departamentul de poliţie, trei bărbaţi neidentificaţi au ieşit dintr-un vehicul şi au deschis focul asupra persoanelor care se aflau în curtea din faţă a locuinţei.
S-a mai anunțat că o anchetă se află în curs de desfăşurare. Rămâne așadar de văzut ce vor stabili oamenii legii care se ocupă de investigațiile în acest caz.
Seven people were shot at a house party in King City, CA early Sunday night. Police say at least three men and a woman were killed in the incident. It happened in the 200 block of N. 2nd St at about 6pm. pic.twitter.com/a3jcNK9yiB
— RRN (@RRNmedia) March 4, 2024
🚨🚨#BREAKING VIDEO: First footage from scene of shooting where 7+ people shot, 4 killed at a birthday party. #KingCity #California #Breaking #BreakingNewspic.twitter.com/zKGeD2rotp
— Breaking Alerter (@BreakingAlerter) March 4, 2024
BREAKING | 7+ people shot, 4 killed in King City California at a birthday party
Police are currently searching for 3 gunmen #breaking #shooting #California pic.twitter.com/UgJAD335X8
— Chaudhary Parvez (@ChaudharyParvez) March 4, 2024
4 killed, multiple injured in California shooting #FMTNews #FMTWorld https://t.co/NqcJ4V1NmI
— Free Malaysia Today (@fmtoday) March 4, 2024