AcasăȘTIRI EXTERNEAsaltul Capitoliului. „Am avut un plan prost”. Haosul serviciilor de informații

Asaltul Capitoliului. „Am avut un plan prost”. Haosul serviciilor de informații

Asaltul Capitoliului. „Am avut un plan prost”. Haosul serviciilor de informații

Serviciile americane de informații subestimaseră riscurile care planau asupra clădirii Capitoliului din Washington, la 6 ianuarie, astfel încât aparatul de securitate nu a fost adaptat pentru a contracara „infractorii pregătiți pentru război”, au admis, marți, înalți oficiali, audiați în Senat.

La zece zile după achitarea lui Donald Trump, acuzat că și-a incitat susținătorii să lanseze un atac asupra templului democrației americane, Congresul se află într-o nouă fază a anchetei, căutând să înțeleagă cum au putut avea loc acele incidente de necrezut și pentru a împiedica repetarea, pe viitor, a acelei „zile întunecate”.

Eșecurile serviciilor de informații

În prima zi a investigațiilor lor, aleșii din două comitete senatoriale au audiat înalți responsabili ai securității Capitoliului, dintre care unii, demisionari, nu mai vorbiseră niciodată public după acest atac „funest”.

Dincolo de dezacordurile cu privire la rolurile lor respective, toți au dat vina pe eșecurile serviciilor de informații în zilele care au precedat asaltul asupra clădirii și pe încetineala Pentagonului în desfășurarea de întăriri chiar în ziua respectivă.

„Fără informaţiile necesare pentru a se pregăti în mod adecvat, poliţia Capitoliului avea efective insuficiente pentru a face faţă unei mulțimi extrem de violente”, a spus fostul său comandant Steven Sund, care a părăsit funcția după „aceste evenimente de neimaginat”.

„Pe baza informațiilor pe care le aveam, în mod eronat am crezut că suntem pregătiți”, a declarat fostul sergent de la Camera Reprezentanților, Paul Irving.

„Ştim acum că am avut un plan prost”

„Ştim acum că am avut un plan prost”, a adăugat el, declarându-se „profund zdruncinat” de această lovitură în forţă ucigaşă. „Informațiile furnizate nu au fost ceea ce ar fi trebuit să fie”, a declarat șeful poliției din Washington, Robert Contee.

Sund și Irving au reamintit că un raport din 3 ianuarie a considerat „scăzut sau improbabil” riscul „actelor de nesupunere civilă” în marja manifestației partizanilor lui Donald Trump, în momentul în care congresmenii urmau să certifice victoria democratului Joe Biden la alegerile prezidenţiale.

Protestatarii erau „gata de război”

Serviciile de informații au punctat asupra „unui risc de violențe” ale căror „țintă era Congresul”, dar „nu au menționat niciodată un asalt coordonat”, a spus Irving.

Or protestatarii „au sosit echipați pentru o insurecție violentă”, potrivit lui Steven Sunt. „Aveau arme, muniții chimice, explozivi, scuturi, veste antiglonț”, a enumerat el. „Acești criminali erau gata de război”. Cinci persoane au murit în atac, inclusiv un ofițer de poliție lovit cu un extinctor.

Cu o zi înainte de atac, un raport al unui birou local al FBI alertase asupra unor apeluri mai specifice de a trece se trece „la luptă”, însă documentul, transmis în acea seară poliţiei Capitolului, nu a circulat în intern, a dezvăluit Steven Sund.

Răspunsul lent al Pentagonului

Pe lângă serviciile de informații, martorii au criticat Pentagonul pentru lentoare: a așteptat câteva ore pentru a detașa Garda Națională.

Steven Sund a explicat că a solicitat aceste întăriri la ora 14:28, deoarece sute de oameni au început să forțeze intrările la sediul Congresului. Potrivit acestuia, un ofițer superior, Walter Piatt, i-a răspuns: „Nu-mi place imaginea Gărzii Naționale aliniate în fața Capitolului”.

„În mod evident, Garda Națională nu a răspuns rapid”, a spus Irving. „Au fost necesare câteva ore pentru a ajunge la fața locului”.

Pe de altă parte, Steven Sund l-a acuzat pe Irving că și-a exprimat la lrândul lui scepticismul cu privire la mobilizarea militarilor înainte de atac. „Era îngrijorat de imaginea oferită”, a spus el. „Este fals”, a replicat Irving. „Problemele de imagine nu ne-au determinat alegerile de securitate”.

Sund a mai spus că l-a contactat pe Irving încă de la ora 13:09 în ziua atacului pentru a primi undă verde pentru a cere întăriri. Acesta din urmă a spus că nu-și amintește acest lucru și că nu are nicio înregistrare a apelului pe telefonul său. Senatorii le-au cerut să predea rapoartele apelurilor și mesajelor lor, scrie La Presse.

Doar Trump s-a scos. Deocamdată

Aleșii republicani și democrați  și-au afișat disponibilitatea de a lucra „cât mai constructiv posibil”, lăsând deoparte diferențele afișate în timpul procesului lui Donald Trump.

Sâmbătă, 13 februarie, 57 din cei 100 de senatori au decis că Trump a fost vinovat de „incitare la insurecție”. Dar ar fi fost nevoie de o majoritate de 67 de congresmeni pentru ca fostul președinte republican să fie condamnat. În timp ce șapte republicani au dezertat, majoritatea aleșilor partidului său au votat pentru achitarea lui.

Foto: Facebook

 

 

 

author avatar
Tudor Borcea
265 afisari

6 COMENTARII

  1. Insurectia e improprie.
    Insurectia e doar armata si se face nu la presedintele votat ci la cel in churs. In churs era Donald. Eu nu am vazut decat o femeie impuscata in gat fost militar .
    E prost punctul de vedere.
    Un republican vede aceaste alegeri ca un furt de stanga ca o invazie din care un american nationalist a sarit sa-si apere tara.Au ocupat sa ramana asa, sa nu vina marxisti. Nu ca sunt criminali.

  2. Manevra a fost facuta de deep state,pt.ca in acel moment in congres se dezbatea frauda la alegeri.Venind oamenii in Capitoliu invitati de police-se vede in imagini!- in congres nu sa mai discutat nimic pt. Ca au fugit toti ca iepurii,sau au fost evacuati tot de deep state inamicul lui Trump inca de acum 5 ani din campania contra hillarey clinton.Iar asa zisa insurectie nu l-a ajutat cu nimic pe Trump.A fost ceva de genul Clothilde la sector București dar la scara USA…de furaciune zic..

  3. Aceasta facatura paramilitara organizata in laboratoarele secrete marxist – sorosiste ale democratilor lui Bidon, au avut ca misiune drept impiedicarea dreptului Donald sa mai candideze prin luarea dreptului acestui brav presedinte sa mai candideze apelând la trupele desavarsite in luptele de strada protestante, Antifa si Blm.
    Misiune esuata.
    La fel cum studentii cooperatisti ai Nkvd ului Basarabean sponsorizati de Ancuța si Gheorghițã strigau pe strazi acum 80 de ani.
    ANA PAUKER SI CU DEJI
    BAGA SPAIMA IN BURGHEJI!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger